Pleacă Dacia, după 50 de ani, din România?

Pleacă Dacia, după 50 de ani, din România?

Fabrica de la Mioveni împlineşte anul acesta 48 de ani. În ultimul timp, România şi-a pierdut mult din competitivitate.

Dacia - Renault a dat, în ultimele zile, noi semnale privind problemele pe care le întâmpină în România. Carlos Ghosn, şeful Renault, a spus recent că uzina din Maroc a Dacia va fi mai competitivă decât cea locală. "Pe clientul final nu-l interesează unde este produsă maşina", a mai precizat Ghosn. Problema pe care o ridică francezii legat de România este în special lipsa infrastructurii, mai precis a accesului la coridorul IV, care le-ar uşura calea exporturilor în Europa de Vest. Oficialii companiei au informat că Dacia nu părăseşte România, dar că de starea infrastructurii depind viitoarele investiţii. Cât costă "pretenţiile" Dacia Anul trecut, Guvernul a prezentat planul de autostrăzi pe următorii zece ani. Tronsonul din coridorul IV, Piteşti – Sibiu, care ar facilita accesul francezilor la exporturi, nu se afla pe lista de priorităţi. Circa 1,8 miliarde de euro ar fi valoarea investiţiei, potrivit specialiştilor consultaţi de Capital, iar peste 1,5 miliarde de euro ar putea fi asigurate prin fonduri europene. Guvernul ar cheltui mai puţin de 300 de milioane de euro, o zecime din producţia Dacia într-un an. O altă lovitură dată Dacia a fost, în 2013, timbrul de mediu, care încurajează cumpărarea maşinilor foarte vechi, în detrimentul producţiilor Dacia şi Ford.

  • Dacia, motorul care urcă vânzările Renault

O producţie cât creşterea PIB Dacia, investiţia pe care guvernul USL nu o consideră o prioritate, şi-a majorat producţia în aproape fiecare din ultimii cinci ani, pe seama exporturilor, fiind, în criză, motorul creşterii economice. În 2009, când PIB-ul a scăzut cu peste 7% raportat la anul anterior, fără producţia Dacia regresul ar fi fost de 9%. În 2011, când economia a crescut cu 2,5%, fără producţia Dacia economia ar fi stagnat, ca şi în 2013, când, potrivit oficialilor Fondului Monetar Internaţional, România a înregistrat o creştere economică de circa 2,8%. Fără Dacia, economia românească putea fi şi acum în recesiune. Totodată, uzina de la Mioveni contribuie cu 10% la total exporturi, a spus Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti. Guvernul nu vede problemele Preşedintele Băsescu a atras atenţia că există riscul să pierdem linia de producţie de la Mioveni, dacă nu se finalizează Coridorul IV. Recent, în cadrul Forumului Franţa – Europa de Sud Est, premierul Victor Ponta a calificat afirmaţia preşedintelui Băsescu drept: "inconştienţă sinistră, o tâmpenie". La forum a participat şi ambasadorul Franţei la Bucureşti, care atrăsese acum câteva zile atenţia asupra importanţei pe care o are pentru Dacia infrastructura. Aportul producţiei Daciei la economie a crescut constant în perioada crizei economice

  • România, o piaţă pierdută pentru Dacia şi Ford

Ne puteți urmări și pe Google News