DNA: Poliţist, trimis în judecată după ce şi-a înşelat fostul socru cu 1,2 milioane de euro
- Ionel Stoica
- 7 februarie 2014, 16:06
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Alin Gridan, ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar-şef, acuzat că şi-a înşelat fostul socru cu 1,2 milioane de euro, contravaloarea unei suprafeţe de teren, după care 'a reciclat banii obţinuţi'.
Potrivit unui comunicat al DNA, în sarcina lui s-au reţinut infracţiunile concurente de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, două infracţiuni de spălare de bani şi fals în declaraţii.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în perioada 2007-2008, inculpatul Gridan şi-a înşelat fostul socru cu contravaloarea unei suprafeţe de teren, după care, folosindu-se de ajutorul altor persoane, a reciclat banii obţinuţi prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, în scopul de a da o aparenţă de provenienţă legală şi, totodată, pentru a plasa în bunuri imobile aceste sume.
"Concret, inculpatul a fost împuternicit de socrul său să îndeplinească, în faţa instituţiilor statului, toate formalităţile ce derivau din vânzarea unei suprafeţe de teren de 14.300 m.p., pe care acesta din urmă o primise ca moştenire. În calitatea sa de mandatar, în 25 mai 2007, inculpatul Gridan a încasat toţi banii rezultaţi în urma tranzacţiei (1.200.000 euro), după care i-a însuşit şi cheltuit în interes personal. Pentru a-şi asigura acest folos injust, în 16 ianuarie 2008, inculpatul Gridan l-a dus pe socrul său la un birou notarial unde acesta din urmă a semnat un act numit 'declaraţie'", susţin procurorii. Socrul nu a primit niciun ban
DNA precizează că din cuprinsul documentului rezultă că, în deplină eroare, socrul acestuia a declarat că a primit de la ginerele său contravaloarea terenului şi că nu are niciun fel de pretenţii patrimoniale faţă de acesta sau faţă de cumpărător.
'În realitate, partea vătămată nu a primit niciun ban de la inculpatul Gridan. În 2008, inculpatul a contrafăcut un act intitulat contract de împrumut (cu o altă persoană), prin antedatare, respectiv 16 mai 2007, în scopul de a justifica provenienţa banilor obţinuţi în condiţiile mai sus menţionate, disimulând astfel provenienţa sumei respective. Ulterior, în 9 februarie 2011, a depus actul fals la dosarul cauzei. Pentru a da un aspect licit provenienţei banilor obţinuţi din infracţiunea de înşelăciune, în 11 martie 2008, inculpatul Gridan a cumpărat, pe numele socrului său, un imobil, însă a păstrat pentru sine dreptul de uzufruct viager', se arată în comunicat. A minţit în declaraţia de avere
Sursa citată menţionează că în declaraţia sa de avere din 14 ianuarie 2009 Alin Gridan a omis menţionarea sumei de 1,7 milioane lei, motivând că aceşti bani nu i-au aparţinut şi că urma să-i restituie socrului său.
În vederea recuperării prejudiciului s-a aplicat sechestrul asigurator pentru 50% dintr-un imobil şi pentru un autoturism aparţinând inculpatului. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti.