Preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, are un frate urmărit penal pentru tentativă de omor
- Larisa Ciuta
- 6 februarie 2014, 10:58
Deşi neagă orice legătură cu fratele său, sângele apă nu se face! Preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, este rudă cu un infractor, care este urmărit penal pentru tentativă de omor.
Potrivit liberalilor prahoveni, Mircea Roşca îşi ajută fratele urmărit penal cu bani. Remus Ion Roşca, din Comarnic, este dat în urmărire naţională şi internaţională. Bărbatul s-ar ascunde în Austria, unde trăieşte din banii preşedintelui PNL Prahova, însă informaţia nu a fost confirmată de autorităţi. Infractorul se sustrage de la executarea unei pedepse de peste şapte ani de închisoare, motiv pentru care trăieşte în afara ţării, scrie Adevarul.
Preşedintele PNL Prahova - totodată vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a declarat ca şi el si familia sa au rupt orice legatură cu Remus Roşca.