Doar 1.100 de IMM-işti pot spera la ajutorul de minimis

Doar 1.100 de IMM-işti pot spera la ajutorul de minimis

Aplicanţii la schema de ajutor de minimis care au obţinut mai puţin de 90 de puncte se pare că nu au nicio şansă să prindă finanţarea guvernamentală.

Departamentul pentru IMM-uri a anunţat ieri că aceştia nu sunt obligaţi să depună o serie de documente, cum sunt raportul ANEVAR sau extrasul de carte funciară, care se obţin pe cheltuiala potenţialilor beneficiari. Practic, din cele peste 7.100 de IMM-uri înscrise în schemă, doar 1.100 pot spera că vor obţine cei maximum 100.000 de euro, în limita fondurilor alocate pentru acest an, potrivit datelor furnizate EVZ de reprezentanţii instituţiei. După sesiunea de înscriere online, încheiată pe 24 ianuarie, 843 dintre aplicanţi au punctajul maxim, de 100 de puncte, iar alţii 1.500 peste 90 de puncte. Bugetul total al programului este de 500 de milioane de lei, bani pentru care s-a organizat o singură sesiune de depunere de proiecte. Beneficiarii primesc banii în mai multe tranşe. Unii obţin finanţarea în acest an, alţii la anul, iar ceilalţi primesc jumătate din bani în 2014 şi restul anul viitor. Renunţări pe capete Modul în care s-au obţinut punctajele ridică semne de întrebare celor care au dorit să participe în trecut la această schemă. "Trebuia să ai producţie în zona rurală şi zona defavorizată ca să ai punctaj maxim, dar au 100 de puncte şi 100 de firme care oferă servicii de consultanţă", spune un tânăr antreprenor din sectorul IT, care a renunţat să se înscrie în schemă în 2014, după eşecul programului de anul trecut. Surse din cadrul instituţiei ne-au precizat că au fost zeci de sesizări de la firme care nu şi-au putut înscrie codul unic de indentificare (CUI) deoarece alţii înscriseseră fără drept codul în sistem. IMM-urile care au obţinut peste 90 de puncte trebuie să depună până pe 12 februarie documentaţia completă urmând ca, în termen de 60 de zile, după evaluarea dosarelor, să se anunţe câştigătorii.

Ne puteți urmări și pe Google News