Companiile care vând polițe RCA și CASCO, suspecte că s-au înțeles asupra tarifelor?
- Simona Tapalag ă
- 28 ianuarie 2014, 18:16
Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială privind sectorul asigurărilor auto, respectiv RCA și CASCO, cu scopul de a analiza în profunzime mecanismele de funcţionare din acest domeniu şi de a identifica şi corecta posibilele disfuncţionalităţi de natură concurenţială, se arată într-un comunicat remis de instituţie.
Ancheta Consiliului Concurenței va viza asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) şi cele facultative (CASCO), interacţiunile dintre ele şi se va evalua relaţia de colaborare dintre asigurători şi service-urile auto.
„Ne-am propus să analizăm mai atent piaţa asigurărilor, având în vedere că acest sector reprezintă unul dintre domeniile-cheie ale economiei naţionale, având un rol esenţial în managementul riscului. În acelaşi timp, o mai bună cunoaştere a domeniului ne va permite să ne fundamentăm punctul de vedere cu privire la propunerile de modificări legislative şi să fim mai rapizi atunci când trebuie să ne pronunţăm asupra eventualelor tranzacţii de pe această piaţă”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. CITIȚI ȘI:
- ASF despre descinderile DNA: Ni s-au cerut informații legate de perioada 2012-2013
Pe parcursul anchetei sectoriale privind sectorul asigurărilor auto, Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii, documente sau declaraţii tuturor agenţilor economici implicaţi. Ca urmare, Consiliul Concurenţei îşi doreşte o cooperare activă cu toţi actorii implicaţi în acest sector, fie instituţii publice sau asociaţii profesionale, fie întreprinderi, şi îşi exprimă disponibilitatea de a primi orice informaţii relevante în cadrul procedurii de investigaţie, se mai arată în documentul citat