FLAGRANT. Arădean prins cu 20 kg de mercur de vânzare
- Georgeta Petrovici
- 28 ianuarie 2014, 08:19
Un bărbat care încerca să vândă 20 de kilograme de mercur, în valoare de aproximativ 10.000 de euro a fost prins ieri în flagrant. Acesta a fost organizat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu sprijinul informatic al SRI.
Flagrantul a avut loc în centrul Aradului, respectiv în faţa magazinului Ziridava. Din primele informații, se pare că ofertantul de mercur nu era la prima vânzare. El a adus cu el marfa, însă cei doi cumpărători erau, de fapt, doi anchetatori sub acoperire. Odată ce aceştia au intrat în posesia recipientelor cu mercur, s-a intervenit în forţă, iar vânzătorul a fost imobilizat. În vârstă de 66 de ani, bărbatul a fost reţinut, fiind anchetat pentru infracţiunile de tentativă la contrabandă calificată şi trafic de substanţe toxice. În cursul zilei de azi bărbatul va fi prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.