Raed Arafat: Avionul SMURD va relua misiunile medicale la sfârşitul lunii ianuarie, după REVIZIE
- Silvana Chiujdea
- 23 ianuarie 2014, 21:35
Avion SMURD îşi va relua activitatea medicală la sfârşitul lunii, după revizia începută la sfârşitul anului trecut, a declarat, pentru Mediafax, secretarul de stat, Raed Arafat,
"Estimăm finalizarea lucrărilor (nr. de mentenanţă) la începutul săptămânii viitoare", a spus Arafat. Până la 21 decembrie 2013, dată când a fost garat la SC Aerostar Bacău, avionul a executat 157 ore de zbor, dintre care 131 de ore în misiuni SMURD.
"Vorbim despre 64 de misiuni, dintre care 59 misiuni interne de transport pacienţi, două misiuni interne de transport organe pentru transplant la solicitarea Agenţiei Naţionale de Transplant şi trei misiuni externe de transport pacienţi, printre care un nou născut cu malformaţie cardiacă. Alte 22,18 ore de zbor au fost pentru instruirea periodică a piloţilor, respectiv licenţiere, autorizare servicii navigaţie aeriană şi 3,25 ore zboruri tehnice post revizie", a explicat secreatarul de stat. Lucrări de mentenanţă periodice obligatorii
Raed Arafat a mai spus că, potrivit manualului de mentenanţă al avionului, aeronava a fost introdusă în lucrări de mentenanţă periodice obligatorii, care sunt efectuate la celulă şi motoare, după 300 ore de funcţionare.
Pentru că Inspectoratul General de Aviaţie, care deţine avionul SMURD, nu are infrastructura logistică necesară executării lucrărilor de mentenanţă la acest tip de avion, aeronava a fost dusă la Aerostar Bacău, societate ce deţine hangare utilate cu dispozitivele necesare, a subliniat Arafat. Materialele şi piesele de schimb
Lucrările de mentenanţă sunt executate de specialişti ai Inspectoratului General de Aviaţie, singurii atestaţi pentru efectuarea unor astfel de lucrări la acest tip de avion. Materialele şi piesele de schimb au fost procurate la începutul lunii ianuarie, costurile acestora fiind suportate de fundaţia pentru SMURD.
Avionul SMURD a intrat în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie, la 1 iulie 2013. Aeronava a fost cumpărată cu fonduri provenite din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit către Fundaţia pentru SMURD. TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
- RESPECT! Studenta care a murit în ACCIDENTUL aviatic din Apuseni era VOLUNTARĂ în programul de transplant
- CAUZA ACCIDENTULUI aviatic din Apuseni. AVIONUL avea GHEAȚĂ pe ARIPI. Ce voia să FACĂ IOVAN pentru A DEZGHEȚA avionul și CE A PROVOCAT PRĂBUȘIREA
- UPDATE. Peste 400 de jurnalişti PROTESTEAZĂ faţă de PRACTICILE DEGRADANTE DIN PRESĂ. Andrei Pleşu, printre semnatari
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
- AFGANISTANUL în anii în care femeile purtau FUSTE SCURTE | GALERIE FOTO
- Cea mai rea închisoare din lume. "Deținuții sunt ținuți în CUŞTI, ca niște animale"| GALERIE FOTO
- UIMITOR. Povestea femeii care a mers pe JOS 73 de KILOMETRI pentru a NAȘTE la un spital | GALERIE FOTO