Percheziții la Primăria Ploiești. Procurorii DNA au ridicat acte

Percheziții la Primăria Ploiești. Procurorii DNA au ridicat acte

Procurorii DNA Ploieşti au ridicat, astăzi, mai multe documente de la sediul Primăriei Ploieşti, într-un dosar în care procurorii fac verificări privind plăţile din bugetul local către Asociaţia "Lupii Galbeni", respectiv premiile acordate echipei Petrolul Ploieşti.

Procurorii DNA au ridicat mai multe documente de la sediul Primăriei Ploieşti. Primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a declarat pentru Mediafax că "se pare" că este vorba despre un dosar care ar avea la bază o sesizare făcută la DNA de către o fostă directoare economică din cadrul Primăriei, dată afară pe motiv că a refuzat să semneze documente prin care din bugetul local se făceau plăţi către Asociaţia "Lupii Galbeni", plăţi care reprezintă premii pentru echipa de fotbal Petrolul Ploieşti. Căutau hotărârile În acest context, primarul Iulian Bădescu a spus că anchetatorii au cerut documente de la direcţiile juridică şi financiară, şi anume hotărâri ale Consiliului Local, documente cu privire la relaţia dintre Consiliul Local, Primăria Ploieşti şi Asociaţia "Lupii galbeni", dar şi actele care au stat la baza suspendării din funcţie a fostei directoare economice Nicoleta Crăciunoiu, căreia i s-a desfăcut contractul de muncă în urma unei decizii a comisiei de disciplină din cadrul Primăriei.  Citați la audieri Au fost citaţi pentru a da declaraţii la DNA 26 din cei 27 de membri ai Consiliului Local Ploieşti, aceştia fiind programaţi din jumătate în jumătate de oră pentru audieri. Este vorba despre consilierii care au aprobat, în 2012, o hotărâre prin care echipa de fotbal Petrolul Ploieşti primea bani de la bugetul local în funcţie de performanţele sale sportive. Cel de-al 27-lea consilier care a votat acea hotărâre este acum senator.

Ne puteți urmări și pe Google News