A fost stăpânul banilor şi a luat împrumuturi cu nemiluita. Acum, el a murit şi familia nu poate plăti datoriile
- Laura Negoi ţă
- 14 ianuarie 2014, 08:49
Pe vremea când era directorul Băncii Transilvania, Eugen Pintilie a făcut credite peste credite. Acum, după moartea bărbatului, familia nu poate plăti, iar bunurile cumpărate sunt scoase la vânzare în speranţa că mai stinge din datorie.
Executorul judecătoresc, Georgiana Nichitoi, spune că sunt şanse foarte slabe ca imobilele scoase la vânzare să fie valorificate. „Ar fi bine dacă s-ar vinde şi acestea, dar este foarte greu din cauza categoriei de folosinţă a acestora. Era o perioadă bună de contractare şi probabil domnul Pintilie avea veniturile necesare, nu s-a gândit atunci că nu va mai putea plăti. Se va vinde un teren de peste 12.000 de mp din Bârnova şi un alt teren din aceeaşi zonă, aparţinând lui Constantin Florea, dar în numele aceluiaşi debitor. Nu vă pot da detalii din dosar pentru că sunt confidenţiale”, a precizat Georgiana Nichitoi.