PESTE 50 DE TONE de materiale pirotehnice AU FOST CONFISCATE. 17 oameni AU FOST RĂNIȚI DE PETARDE ȘI ARTIFICII

PESTE 50 DE TONE de materiale pirotehnice AU FOST CONFISCATE. 17 oameni AU FOST RĂNIȚI DE PETARDE ȘI ARTIFICII

Deși au fost înregistrate mai puține incidente decât anul trecut, totuși, 17 oameni au fost răniți, în perioada sărbătorilor de iarnă, de petarde sau artificii. Polițiștii au confiscat, din noiembrie, anul trecut, și până la începutul acestui an, o cantitate-record de articole pirotehnice: peste 50 de tone. Valoarea acestora este estimată la 1.500.000 de lei.

În cadrul acţiunii naţionale „FOC DE ARTIFICII”, care s-a desfăşurat în perioada 20 noiembrie 2013 – 8 ianuarie 2014, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., poliţiştii au efectuat 4.094 de controale şi verificări, informează Poliția Română.

În urma acestora, au constatat 1.602 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 1.567 de persoane. De asemenea, au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 113.560 de lei.

Poliţiştii au ridicat, în vederea confiscării, 50.331 de kg. de articole pirotehnice, din categoriile 1, 2, 3 şi 4, în valoare totală de 1.500.000 de lei.

În această perioadă, au fost înregistrate 17 răniri din cauza folosirii necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, față de cele 22 care au avut loc în aceeași perioadă a anului trecut. Pericol public Din datele statistice deţinute de Poliţia Română a rezultat că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II - a se comercializau „la liber” către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară, au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese. Acțiunea Poliției Române Acţiunea “FOC DE ARTIFICII” a fost declanşată, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

În acest sens, s-au desfăşurat controale la societăţile comerciale autorizate pentru operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. La activităţi au participat şi specialişti din cadrul Ministerului Muncii – Inspectoratele Teritoriale de Muncă. Bomba pe roți de la Giurgiu Printre exemplele cele mai relevante de capturare a unor cantiăți mari de materiale pirotehnice se numără: Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Giurgiu - La data de 3 decembrie 2013, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii de frontieră din Giurgiu, au identificat, în Punctul de Frontiera Giurgiu Rutier, un cetăţean bulgar, de 37 de ani, care transporta fără drept 10.820 de kg. de articole pirotehnice din categoria a 2-a, cu o autoutilitară.

Transportul s-ar fi efectuat pentru o societate comercială din Bucureşti.

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată, în vederea continuării cercetărilor. Conducătorul auto este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 37 alin.1 şi 3 din Legea 126/1995 precum şi contrabandă calificată, conform art. 271 din Legea nr.866/2006. Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Buzău - La data de 27 decembrie 2013, poliţiştii au efectuat 16 percheziţii domiciliare, în imobile din municipiul Buzău, în urma cărora au fost identificate ca deţinute ilegal 252.600 de articole pirotehnice din categoriile 1, 2 şi 3 (aproximativ 1.800 de kg).

Cantităţile de articole pirotehnice şi un pistolul neletal găsit au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. La sediul poliţiei au fost conduse pentru audieri 12 persoane.

Cinci persoane sunt acum cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995 republicată .

Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Ilfov - La data de 24 decembrie 2013, poliţiştii din cadrul structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoaseşi cei de la ordine publică au efectuat control la locuinţa unei femei de 32 de ani, din localitatea Voluntari, în urma căruia s-au găsit aproximativ 3.000 de kg. de articole pirotehnice, categoria 1 şi 2 (rachete, petarde şi obiecte zburătoare luminoase), deţinute fără drept.

Articolele pirotehnice ar fi fost achiziţionate din Bulgaria, fără documente de provenienţă şi autorizaţie legală în acest sens, de către o altă femeie. Cantitatea de produse a fost ridicată în vederea expertizării şi lăsată în custodia unei societăţi autorizate în domeniu. Femeia de 32 de ani este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.

La data de 11 decembrie 2013, poliţiştii de la arme şi de la ordine publică au descoperit, la locuinţa unui bărbat din localitate Voluntari, aproximativ trei tone de articole pirotehnice, categoria I şi a II- a, (rachete, petarde şi obiecte zburătoare luminoase) deţinute fără drept la locuinţa acestuia. Bărbatul a declarat că ar fi achiziţionat articolele pirotehnice de la un cetăţean chinez. Întreaga cantitate a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor şi lăsată în custodia unei societăţi autorizate în domeniu. Suspectul s-a ales cu dosar penal. Cadru legislativ:

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:

a) categoria 1 - articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;

b) categoria 2, 3 şi 4 - articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.