29 de persoane salvate cu ajutorul piloților Ministerului Afacerilor Interne

29 de persoane salvate cu ajutorul piloților Ministerului Afacerilor Interne

Misiunile executate de piloții MAI în ultima săptămână, în cooperare cu SMURD, au presupus efectuarea, în acest interval de timp, a unui total de 38 ore de zbor

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în această săptămână, pentru salvarea a 29 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD, se arată într-un comunicat al MAI remis redacției noastre. Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în acest interval de timp, a unui total de 38 ore de zbor de către piloţii MAI. Astfel, au fost executate 29 de misiuni prin Punctele de Operare Aeromedicală SMURD:

  • Târgu Mureş (13 misiuni),
  • Bucureşti (7 misiuni),
  • Arad (5 misiuni),
  • Craiova (3 misiuni)
  • Iaşi (1 misiune).

Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, ce necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă. Potrivit MAI, SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aeromedicală elicopterul uşor multifuncţional Eurocopter EC-135 şi avionul medical de tip Piper PA-42 Cheyenne III, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.