Liberalii promit neimpozitarea profitului reinvestit

Liberalii promit neimpozitarea profitului reinvestit

În ultima perioadă, Guvernul a luat măsuri pentru acoperirea găurilor din buget, pe seama contribuabililor. Acum, la început de an electoral, liberalii aruncă în joc promisiunea neimpozitării profitului reinvestit.

Această măsură de relaxare fiscală ar da o şansă firmelor să direcţioneze sume importante către dezvoltarea capa­cităţilor de pro­duc­ţie, în loc ca aceşti bani să astupe găurile din buget. Însă, nu se ştie când se va aplica. "Nu putem spune nici când se va aplica sau dacă se va aplica de la o anumită dată în acest an, dar o avem în vedere", a declarat ministrul Finanţelor, vicepremierul liberal Daniel Chiţoiu. În prezent, se fac calcule pentru a se stabili dacă neimpozitarea profitului reinvestit va avea efecte negative asupra bugetului. În funcţie de rezultate, măsura va fi discutată în cadrul USL, a explicat şeful Finanţelor. Apoi, măsura cerută insistent de companii ar mai avea de trecut un hop. Este vorba de acordul FMI şi al Comisiei Europene. Daniel Chiţoiu a precizat că neimpozitarea profitului reinvestit ar putea fi aplicată concomitent cu reducerea CAS. Potrivit scrisorii de intenţie către FMI, de la 1 iulie, contribuţiile la asigurările sociale ar trebui diminuate cu cinci puncte procentuale.

Ne puteți urmări și pe Google News