Tribunalul București a decis: construirea primului tronson al bulevardului Uranus, ilegală. Municipalitatea inaugurează noul drum în câteva zile

Tribunalul București a decis: construirea primului tronson al bulevardului Uranus, ilegală. Municipalitatea inaugurează noul drum în câteva zile

Instanța a decis că planurile urbanistice zonale pe baza cărora s-a decis reamplasarea monumentelor istorice deja demolate: Hala Matache, casa din Berzei 81 și casa din Berzei 89 pe alte amplasamente nu sunt legale. Mai mult, judecătorii au decis că s-a construit ilegal tronsonul între Dinicu Golescu și Griviței.

Tribunalul București a decis, pe 7 ianuarie suspendarea autorizațiilor de construire prin care Municipalitatea a decis ca mai multe case monument să fie puse la pământ și refăcute în alte zone. Mai mult, judecătorii au decis, după ce au analizat probele, că primul tronson al bulevardului Uranus a fost construit în baza unei autorizații care nu respectă legea, e fiind suspendată acum de instanță, se precizează într-un comunicat al Asociației „Salvați Bucureștiul”. Cu alte cuvinte, noul tronson, pe care Municipalitatea a anunțat că îl va inaugura în viitorul apropiat, a fost construit ilegal. „În 2011, Tribunalul București a suspendat autorizația de construire nr. 633/2010 pentru soseaua Buzești-Berzei, tronsonul între Dinicu Golescu și Griviței. Printr-o ințelegere cu ONG-urile și Ministerul Dezvoltării, Primăria s-a angajat să modifice autorizația astfel încât soseaua să ocolească Hala Matache”, a povestit Nicușor Dan. Oprescu a promis că va reconstrui monumentele demolate. Nu a fost refăcut niciunul La sfârșitul anului trecut s-a finalizat primul tronson al diametralei Nord-Sud, Buzeşti-Berzei-Uranus. Cu privire la casele care au fost demolate în zonă, primarul general a spus că aceste demolări s-au făcut cu acte în regulă după ce s-a obţinut declasarea lor. „Acolo monumente istorice au fost Cinematograful Feroviar - Casa Rădulescu, Hotelul Marna, iar pe locul unde se afla Casa Eminescu era o placă pe care scria „Aici a locuit Mihai Eminescu'', a spus Oprescu. Edilul-şef a subliniat că obligaţia Primăriei Generale este aceea de a reface acele imobile care sunt amplasate imediat după Piaţa Virgiliu. El a spus că în acest sens există o aprobare de la Ministerul Culturii, iar când vor fi bani imobilele vor fi refăcute. Prima etapă a diametralei Nord-Sud a început cu amenajarea str. Berzei de la Piaţa Victoriei până la str. Occidentului, unde linia de tramvai este finalizată în proporţie de 90%, iar strada este în proporţie de 85%, rămânând neexecutată zona de racordare cu tronsonul doi, care în momentul de faţă se află blocat din cauza nedefinitivării soluţiei pentru trama stradală din zona Halei Matache. Potrivit directorului Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, de la începutul anului 2013 s-au plătit constructorului 30 milioane de lei, dar acesta a executat, în realitate, lucrări în valoarea de 80 milioane de lei. Citiți și:

  • Curtea de Apel Bucureşti: Bulevardul Uranus nu este de utilitate publică
  • Noi demolări nocturne pentru bulevardul Uranus| FOTO
  • Arhitecţii şi-au dat acordul ca bulevardul Uranus să treacă pe sub curtea Parlamentului 

Ne puteți urmări și pe Google News