Un român scrie istorie în fotbalul din Bahrain

Florin Motroc, fostul fotbalist al echipei Rapid Bucureşti, antrenează de câţiva ani prin Orientul Mijlociu, nu neapărat pentru bani, ci pur şi simplu din dorinţa de a-şi face meseria.

S-a făcut fotbalist în primul rând pentru că i-a plăcut. Apoi, pentru a duce mai departe moştenirea familiei. Tatăl său, Ion Motroc, a fost unul dintre cei mai mari jucători ai Rapidului. Bătrânul Motroc s-a numărat printre cei care au adus primul titlu din istoria Giuleştiului, în 1967. A ţinut ca şi fiul său să înveţe, pe lângă fotbal, carte. Florin a învăţat şi a ajuns conferenţiar la Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu. E doctor în sport, titlu cu care se pot lăuda puţini jucători de fotbal. Pentru că n-a avut loc să antreneze în ţară, Florin Motroc şi-a făcut bagajul, şi-a luat concediu fără plată şi a plecat unde a văzut cu ochii. Acum e în Bahrain, la o echipă de amatori. Nu câştigă mult, dar îi place ceea ce face. EVZ: Domn’ profesor, cine e Al-Riffa Sports Club? Florin Motroc: E echipa nepotului regelui din Bahrain. Îl cheamă Shaikh Abdulla bin Khalid Al-Khalifa şi are 28 de ani. Bahrainul e o insulă cam cât Bucureştiul şi e legat de Arabia Saudită printr-un pod. Cum ai ajuns acolo? Un impresar din Kuweit m-a tot căutat pe Facebook atunci când eram în Iordania, la Shabab al Ordon. Îmi spunea că are o ofertă pentru mine din Bahrain, de la Al-Riffa. În vară, mi-a trimis o ofertă oficială din partea clubului. Am văzut că treaba e serioasă şi am acceptat. De ce n-ai continuat în Iordania? La reînnoirea contractului, deşi câştigasem campionatul şi Supercupa, oamenii îmi dădeau mai puţini bani. Şi aşa nu erau mulţi. Le cerusem să-i mai dea ceva preparatorului fizic, Marius Kogălniceanu, care e cu mine. Au refuzat. Nici acum nu am primit prima pentru câştigarea campionatului Iordaniei. "N-am venit aici să vă păcălesc, să vă mint" Cum e în Bahrain? În Bahrain viaţa e liberă. E un loc frumos, exotic, cu mare, cu restaurante în care poţi comanda orice fel de mâncare. Cum ai fost primit? Şeicul m-a ales dintr-o listă destul de numeroasă de antrenori. Echipa venea după un sezon slab: locul patru. Am fost nevoit să schimb aproape tot lotul de jucători. Ai vrut să aduci români? Nu. Sunt scumpi. Şi nici nu prea aveam ce să aduc. În general, aici se apelează la jucători cu experienţă în zona Golfului, care au mai jucat aici. Africanii se adaptează bine. Cum a fost începutul? Am luat-o de la zero. Mi-au aranjat un turneu în Emirate imediat după instalare. Un turneu la care mai participau Al Hilal, Al Ain, echipe tari. Le-am zis că nu vreau să mă duc acolo să ne facem de râs, dar până la urmă am plecat. Ne-am descurcat onorabil. Mi-am dat seama că jucătorii nu sunt slabi, ci au nevoie de o pregătire ca la carte. Iar Dumnezeu m-a ajutat şi a ieşit bine. Ai mai făcut achiziţii? Aici, fiecare om care bagă bani la echipă aduce câte un jucător, de cele mai multe ori fără să mai întrebe antrenorul. Am stat de vorbă cu şeicul şi i-am zis: "N-am venit aici să vă păcălesc, să vă mint. Dacă aveţi răbdare, se poate face treabă. Trebuie însă să aveţi răbdare". Am început mai greu, dar acum suntem pe primul loc. Cum comunici? În limba engleză. Am un secund arab care ştie foarte bine limba engleză. Înţeleg, chiar dacă nu vorbesc, limba arabă. Am învăţat multe cuvinte, expresii. Aici e important să te adaptezi la modul lor de viaţă, la felul de a gândi, de a trata fotbalul, pentru că fotbalul e la nivel de amatori. Am în echipă poliţişti, care se trezesc noaptea la patru pentru a merge la serviciu! E greu acolo? E greu că sunt singur. Soţia e în ţară, cu copiii. Am noroc că îl am pe colaboratorul meu aici, pe Marius Kogălniceanu. Locuim unul lângă celălalt. Nu îţi pare rău că nu antrenezi în România? Mă doare că nu pot antrena acasă. Am încercat. Nu vroiam bani, ci doar să antrenez. În Arabia Saudită eram secundul lui Gheorghe Mulţescu. După ce dânsul a plecat, am rămas la echipă. Oamenii nici nu ştiau cum mă cheamă. Îmi spuneau "secundul lui Mulţescu"! Când au început să vină rezultatele, lumea s-a arătat brusc interesată de mine. Mi-au studiat CV-ul şi au văzut că sunt doctor în sport. De atunci, îmi spuneau doar domnul doctor! Cum se vede Liga I? Sunt la curent cu tot. Liga I suferă din cauza crizei financiare. Unde nu sunt bani, apar conflicte, iar pentru un antrenor e greu să pregătească nişte jucători care nu îşi primesc drepturile financiare. Rapidul? De Rapid mă doare sufletul. A ajuns aici din cauza unor oameni care s-au aruncat cu capul înainte. Cei care conduc acum nu au forţă de Rapid. Sper să găsească o soluţie şi să nu mai fie nevoie ca antrenorii să aducă bani de acasă. Copiii tăi continuă tradiţia familiei! Băiatul joacă la Dinamo, la grupa 1999. Fata joacă volei tot la Dinamo, dar a fost împrumutată la Rapid. Învaţă foarte bine. Soţia îi duce la meditaţii, stă de ei. Aşa a făcut şi tatăl meu cu mine. Ion Motroc (stânga), alături de soție și de nepoți Eşti un om credincios. Unde te rogi în Bahrain? În Iordania aveam o biserică creştin-ortodoxă foarte aproape de locul unde străteam. Mergeam mereu acolo. Acum, uneori îmi pun la CD slujbe. Am cumpărat CDul de la Schitul Darvari, acolo unde merg atunci când vin acasă, la Stareţul Teofil. L-am cunoscut pe părintele Papacioc de la Techirghiol. Omul acesta mi-a schimbat viaţa după prima discuţie. Trec mereu pe la mormântul lui. Nu merg la bunici, dar la el merg. Fotbalul din Iordania, obiect de studiu Florin Motroc zice că rezultatele sale vin în urma unei munci serioase, uneori de Sisif, dar şi cu ajutor divin. "Dumnezeu mă răsplăteşte. Sunt conferenţiar la «Constantin Brâncuşi» din Târgu Jiu. Mi-am luat, conform legii, concediu fără plată. Apoi am avut şi un concediu de cercetare, în urma căruia mi-am prezentat experienţa din Iordania sub forma unei lucrări: «Studiu privind relaţiile de joc la echipa Shabab al Ordon». Cu fişe, cu rapoarte zilnice, săptămânale. Pot să fac o carte din această lucrare", zice profesorul Florin Motroc.