Sorin Roșca Stănescu: Victor Ponta nu va candida în 2014

Sorin Roșca Stănescu: Victor Ponta nu va candida în 2014

Senatorul Sorin Roșca Stănescu trage concluzia pe blogul său că Victor Ponta, deși este printre favoriții sondajelor, nu va candida la alegerile prezidențiale de anul acesta. Dacă ar face-o, spune acesta, Ponta ar putea nici să nu ajungă în turul al doilea.

"În toamna acestui an, ideea candidaturii lui Victor Ponta la funcţia prezidenţială va fi o simplă istorie. Conform tuturor estimărilor mele, el nu se va înscrie într-o asemenea cursă. Pur şi simplu pentru că, din calculele pe care le vor face specialiştii, va rezulta că el nu are şanse reale de a obţine o victorie. Şi poate nici de a se califica în al doilea tur de scrutin", scrie Roșca Stănescu. Acesta spune că Ponta se va eroda, inevitabil, în anul acesta. "Indiferent câte resurse bine ascunse în buget, cum spune Traian Băsescu, vor fi destinate de Victor Ponta unor măsuri cu caracter populist şi cu efect electoral, constrângerile generate de starea finanţelor ţării sunt atât de mari, încât efectul unor cadouri politice va fi minor", apreciază el. "Zi de zi, săptămână de săptămână şi luna de lună, populaţia care a votat USL va fi din ce în ce mai convinsă, fie că a fost înşelată, fie că a devenit victima unei grave erori politice. Pe măsură ce presiunea publică va creşte, anul sau de miere cu electoratul din România se va încheia. Abrupt. Dramatic. Într-o cadenţă năucitoare".

Roșca Stănescu crede însă că, pentru a contabiliza procentele pierdute de Ponta, "Crin Antonescu şi PNL sunt condamnaţi să intre în opoziţie". "Total sau parţial. Fără a înregistra pierderi sau asumându-şi pagube care pot fi substanţiale dacă ne gândim că există liberali bine înşurubaţi în angrenajul Executivului ori al administraţiei locale, care preferă să rămână ataşaţi puterii şi resurselor, în locul unei lupte electorale cu rezultat incert. (...) Greu de presupus că pentru PNL există totuşi altă opţiune decât intrarea în opoziţie şi angajarea, cât mai curând posibil, a bătăliei pentru prezidenţiale. În schimb, în PSD, pe măsura deteriorării imaginii publice a lui Victor Ponta, care în acest an vă coborî cu mare viteză din podul în care s-a cocoţat, există scenarii alternative. De aceea am convingerea nu că Victor Ponta va pierde prezidenţialele, ci că nici măcar nu va participa la această cursă", încheie senatorul. CITIȚI ȘI:

  • Ghiță Ciobanul l-a LUAT PESTE PICIOR pe Ponta într-un mod umilitor. Cum a răspuns celor supărați că s-a pozat cu premierul
  • CEL MAI SLAB POLITICIAN. Ponta, măcinat de certurile cu Crin şi concesiile faţă de Băsescu