Numărul de turişti străini cazaţi în structurile turistice colective de cazare a fost de 1,75 milioane în primele nouă luni din acest an.
Cheltuielile acestora s-au ridicat la 4,36 miliarde de lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
„Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2015, a fost reprezentat de afaceri, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (55,4% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din total”, se menţionează în comunicatul INS.
Cel de-al doilea motiv al sejurului petrecut de străini în România a fost reprezentat de călătoriile în scop particular (44,6% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (61,8%).