MARIANA NICOLESCO: «Pentru prima oară în Bucureşti: florilegiu extraordinar de lieduri enesciene»

MARIANA NICOLESCO: «Pentru prima oară în Bucureşti: florilegiu extraordinar de lieduri enesciene»

Spectacol inedit la la Muzeul Naţional George Enescu

«Ideea de-a mă apropia mai mult de liedurile enesciene, de-a căuta să le reunim şi să le interpretăm, multe dintre ele fiind pe atunci uitate sau pierdute - declară Mariana Nicolesco - m-a animat din clipa în care, la Recitalul de Belcanto pe care l-am susţinut la Carnegie Hall din New York, bijuteria muzicală Languir me fais, pe care am cântat-o printre bisuri, a declanşat aplauze uriaşe, ca acelea ce au urmat sublimelor arii ale marilor eroine din opere. Aceeaşi reacţie a publicului la Recitalurile mele la Teatrul alla Scala din Milano, la Marea Sală a Conservatorului din Moscova, la Ateneul Român.

După câţiva ani de cercetare, un mănunchi de peste patruzeci de lieduri de George Enescu au fost prezentate pentru prima oară de laureaţii Concursului Naţional al Liedului Românesc pe care l-am creat în 2003. În cadrul Anului Internaţional George Enescu 2005 decretat de UNESCO aceste lieduri, de altfel înregistrate atunci pentru prima oară în versiune audio şi video, au fost purtate în triumf de tinerii artişti la Expoziţia Universală de la Aichi, în Japonia, la Nagoya şi la Tokio, la Praga, Roma, Paris, New York».

Marcând 60 de ani de la trecerea în eternitate a marelui muzician, sâmbătă 28 noiembrie de la orele 18, în Aula Palatului Cantacuzino, la Muzeul Naţional George Enescu, minunatele creaţii ale acestui geniu naţional, compozitor, violonist, pianist, pedagog, vor fi prezentate publicului într-un Recital Extraordinar Omagiu lui George Enescu, susţinut în cadrul Cursurilor de Măiestrie în Arta Liedului oferite de Mariana Nicolesco. Participă laureaţi ai Concursului Naţional al Liedului Românesc: sopranele Silvia Micu şi Irina Baianţ, mezzosopranele Oana Andra şi Florentina Soare, tenorul Adrian Dumitru şi baritonul Alexandru Chiriac, acompaniaţi la pian de maestrul Alexandru Petrovici. Evenimentul va fi înregistrat pentru o emisiune ce va fi transmisă înainte de finele anului.