FISC: Criteriile în funcție de care plătești de la anul CONTRIBUȚIA la pensie
- Departamentul Economic
- 26 noiembrie 2015, 13:01
Un proiect de ordin ANAF propune modelul de formular și instrucțiunile de completare pentru cei care vor achita de anul viitor contribuțiile la pensii. Cu această ocazie, Fiscul face și o recapitulare a celor care intră în această categorie.
Potrivit art.148 alin.(5) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligate să se asigure în sistemul public de pensii și depun anual la organul fiscal competent o declarație privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria asiguraților obligatoriu la sistemul public de pensii, persoanele fizice care realizează venituri din activități independente și care îndeplinesc următoarele condiții, după caz, enumerate la alin.(4) al aceluiași articol:
a) venitul realizat în anul precedent, rămas după scăderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate în scopul desfășurării activității independente, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuția de asigurări sociale, raportat la numărul lunilor de activitate din cursul anului, depășește 35% din câștigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfășoară activități impuse în sistem real;
b) venitul lunar estimat a se realiza potrivit art.120 alin.(1) depășește 35% din câștigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfășoară activități impuse în sistem real și își încep activitatea în cursul anului fiscal, sau în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit, la impozitarea în sistem real;
c) valoarea lunară a normelor de venit, obținută prin raportarea normelor anuale de venit la numărul lunilor de activitate din cursul anului după aplicarea corecțiilor prevăzute la art.69, depășește 35% din câștigul salarial mediu brut, în cazul contribuabililor care desfășoară activități impuse pe bază de norme de venit.
Declaraţia privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii se depune anual, până la 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se stabilesc plăți anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale, de către contribuabilii care au desfășurat activitate în anul anterior, respectiv în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului.
Cota de contribuție care se aplică pentru stabilirea obligațiilor reprezentând contribuția de asigurări sociale pentru contribuabilii care realizează venituri din activități independente, care determină venitul anual în sistem real și/sau pe baza normelor anuale de venit, este cota individuală.
Contribuabilii, pot opta însă pentru aplicarea cotei integrale de asigurări sociale prin depunerea la organul fiscal competent a declarației privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii.
Conform art.148 alin.(7) din Codul fiscal, modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a declaraţiei privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.