Margareta Pâslaru, sarbatorita la Muzeul Bucurestiului
- Carmen Anghel
- 21 noiembrie 2015, 13:16
Muzeul Municipiului București o sărbătorește, printr-o expoziție de afișe, pe Margareta Pâslaru, artista care a revoluționat muzica ușoară românească prin cei 58 de ani de carieră artistică.
Expoziția Margareta Pâslaru - Lasă-mi, toamnă, pomii verzi/ Uite, ochii mei ți-i dau aduce, în holul Palatului Suțu, o serie de afișe de la cele mai interesante apariţii susținute de artistă în ţară şi străinătate, dar și de la filme care i-au marcat pe multiple planuri ascensiunea. Expoziția va fi inaugurată în ziua de marți, 24 noiembrie, ora 14.00 fiind deschisă publicului până la data de 15 ianuarie 2016. Expoziţia valorifică cariera de excepție a Margaretei Pâslaru printr-o suită de imagini retrospective, care au darul de a ne trezi nostalgii. De la afişe cu binecunoscutul film Veronica din 1972, la Concertul-spectacol de muzică uşoară Lasă-mi, toamnă, pomii verzi din 1981, până la cele mai recente apariţii ale artistei, cum ar fi afişul Medalionului Margareta Pâslaru cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la debut, organizat în Aula Palatului Cantacuzino la data de 22 septembrie 2008. În plus, expoziţia reprezintă o trecere în revistă a evoluţiei afişului în ultimele decenii, chiar şi din anii 1963, 1964 şi 1965. Margareta Pâslaru și-a făcut debutul radiofonic cu piesa Chemarea mării, piesă care a bătut toate recordurile de vânzare la Electrecord în 1961. De-a lungul anilor, 65 de compozitori i-au încredințat creațiile lor artistei. Astfel, Margareta Pâslaru își creează un repertoriu vast, la care se adaugă șlagăre internaționale. Apreciata cântareață evoluează ca actriță în teatru și film, abordează muzica populară la îndemnul Mariei Tănase, începe să compună muzică și text - drept dovadă cel mai longeviv şlagăr componistic Lasă-mi toamnă pomii verzi, care a inspirat şi titlul expoziţiei noastre. Să ne amintim că în 1994 compozitorul George Grigoriu o numea pe Margareta Pâslaru un mit al muzicii uşoare (‚Super Magazin’). * Doar în ziua vernisajului de marţi 24 noiembrie 2015, Margareta Pâslaru va oferi autografe şi dedicaţii, în jurul propriei cărţi ‚Eu şi Timpul’, publicată la Editura Curtea Veche.