Întâlnirile lui Hollande cu Obama şi Putin pe tema luptei contra ISIS. Preşedintele Franţei vrea o coaliţie
- Gabriela Popescu
- 17 noiembrie 2015, 18:38
Francois Hollande, preşedintele Franţei, va efectua o vizită la Washington, marţea viitoare, pentru a se întâlni cu omologul său american, Barack Obama, iar joia viitoare se va deplasa în Moscova, pentru a discuta cu omologul rus, Vladimir Putin.
Anunţul a fost făcut astăzi de către Palatul Elysee, prin intermediul unui comunicat de presă.
Într-un discurs susţinut în faţa Parlamentului francez reunit în Congres, luni, la Versailles, Hollande a declarat că ţi-ar dori să construiască o coaliţie care să "distrugă" organizaţia teroristă Stat Islamic, care a revendicat atentatele teroriste din Paris, de vineri seară, în care au murit 129 de persoane şi alte sute au fost rănite.
Vizitele preşedintelui francez la Washington (24 noiembrie) şi la Moscova (26 noiembrie) se situează "în cadrul acţiunii comunităţii internaţionale în privinţa luptei contra SI şi a reglementării situaţiei din Siria", se precizează în comunicat, conform Mediafax.