Președintele Federației Franceze de Fotbal: „Am decis să nu spunem nimic la pauză pentru a nu provoca panică”
- Alexandru Toader
- 14 noiembrie 2015, 10:35
![Președintele Federației Franceze de Fotbal: „Am decis să nu spunem nimic la pauză pentru a nu provoca panică”](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2015/11/presedintele-federatiei-franceze-de-fotbal-am-decis-sa-nu-spunem.jpg)
Meciul amical dintre Franța și Germania s-a disputat aseară, pe „Stade de France”, exact în momentul în care au avut loc atentatele teroriste de la Paris. În minutul 20 al partidei o explozie puternică s-a auzit și pe arena pariziană.
Preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal (FFF), Noel Le Graet, a declarat că a decis să nu facă un anunţ la pauza meciului amical cu Germania cu privire la atentatele din Paris, pentru a nu provoca panică, informează 20minutes.fr. Potrivit autorităţilor, trei terorişti s-au aruncat în aer în faţa „Stade de France”.
„Am decis să nu spunem nimic la pauză pentru a nu provoca panică. Măsurile de siguranţă s-au întărit. Le-am spus jucătorilor abia la finalul meciului”, a spus Le Graet.
În altă ordine de idei, reprezentativa Franței a câștigat meciul cu Germania, scor 2-0, grație golurilor marcate de Olivier Giroud (minutul 45) și Andre-Pierre Gignac (86).
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)