Atac kamikaze in timpul unor funeralii la Bagdad. 12 persoane au fost ucise
- Alexandra Iancu
- 13 noiembrie 2015, 17:45
Un kamikaze şi-a detonat, vineri, centura cu explozibil în timpul funeraliilor unui combatant şiit la Bagdad, ucigând cel puţin 12 persoane, au anunţat responsabili din domeniul securităţii şi al sănătăţii, informează AFP.
Atacul, comis într-o moschee din sectorul al-Amel din sudul Bagdadului a făcut, de asemenea, 32 de răniţi, potrivit aceloraşi surse.
Potrivit altor responsabili, atentatul sinucigaş a avut loc în timpul funeraliilor unui membru şiit al 'Hachd al-Chaabi', unităţile de mobilizare populară care luptă, alături de armata irakiană, împotriva jihadiştilor din gruparea sunnită Statul Islamic (SI).
Atacul nu a fost revendicat, însă procedeul folosit aminteşte de cel al extremiştilor sunniţi ai SI din Irak, care îi consideră pe şiiţi nişte eretici, scrie Agerpres.