Viitori campioni la tenis? Nepoţii lui Traian Băsescu, lecţii de tenis cu Horia Tecău

Viitori campioni la tenis? Nepoţii lui Traian Băsescu, lecţii de tenis cu Horia Tecău

Traian Băsescu nu poate fi mai mândru de nepoţii săi. Deşi au încă o vârstă fragedă, Sofia şi Traian Jr. au început să ia lecţii de tenis. Elena Băsescu i-a dus deja pe micuţii Sofia şi Traian jr. să prindă primele mişcări din sportul "alb", iar profesor le-a fost chiar Horia Tecău, câştigător al probei de dublu la turneul de la Wimbledon.

"În sport, ca şi în viaţă, munca şi perseverenţa sunt cheia succesului. Numai aşa poţi deveni un campion. Mulţumim pentru lecţii, Horia Tecău!", a scris Elena Băsescu pe pagina de Facebook.

"Ştiu cât de important este să vadă, să facă o poză cu mine, să schimbe câteva mingi cu mine pentru că şi eu am fost de vârsta lor şi idolul meu pe acea vreme era Andrei Pavel. Dacă îl vedeam şi aveam ocazia să schimb câteva mingi cu el, eram plin de motivaţie şi voiam să joc mai mult, mai bine", a declarat Horia Tecău, care a fost pentru o zi profesorul de tenis al mai multor copii.

Tenisul este considerat sportul preferat de politicieni. Şeful social-democraţilor, Liviu Dragnea, este un împătimit al sportului alb. Elena Udrea a cochetat şi ea cu tenisul, mai ales că una dintre bunele ei prietene este fosta campioană Ruxandra Dragomir, iar despre preşedintele Klaus Iohannis se ştie că practică intens acest sport.

Pe de altă parte, unul dintre cei mai mari campioni ai României a intrat în politică. Ilie Năstase este în prezent senator UNPR. Ruxandra Dragomir, fost preşedinte al FR Tenis, s-a înscris şi ea în PMP.