Slovenia reintroduce controalele la granița cu Ungaria

Slovenia reintroduce controalele la granița cu Ungaria

Slovenia reintroduce temporar controalele la granița cu Ungaria începând de joi.

Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană,care consideră că decizia corespunde regulilor ce guvernează spațiul Schengen, relatează Agerpres.

'Reintroducerea temporară a controalelor la graniță între statele membre este o posibilitate excepțională prevăzută în mod explicit și reglementată de Codul Frontierelor Schengen în cazul unei amenințări grave a ordinii publice sau a securității interne', a menționat Comisia Europeană. 

Controalele la granița slovenă vor fi efectuate pentru o perioadă de 10 zile. 

Slovenia este a treia țară din UE, după Germania și Austria, care reintroduce oficial controalele la graniță în contextul crizei migrației din Europa.