Liviu Pop vrea Congres PSD în octombrie: Cu cât mai repede, cu atât mai bine
- Anca Lupescu
- 11 septembrie 2015, 12:15
Ministrul delegat pentru Dialog Social, senatorul PSD Liviu Pop, declară, prin intermediul unui comunicat de presă, că este oportună organizarea Congresului social-democraţilor cât mai curând.
“Chiar dacă nu sunt membru al PSD decât de trei ani, consider că este oportună organizarea Congresului cât mai curând. Cu cât acesta va avea loc mai repede, cu atât ne vom putea mobiliza mai bine și ne vom putea pregăti mai serios pentru alegerile locale și parlamentare din 2016”, a declarat Liviu Pop.
Social-democrații vor să organizeze mai repede alegeri pentru șefia partidului, pentru a-i da legitimitate întreagă lui Liviu Dragnea înainte ca instanța să se pronunțe definitiv în dosarul „Referendumul”. Deşi social-democraţii au stabilit un congres extraordinar pentru luna noiembrie, după ce Victor Ponta a demisionat de la şefia partidului, tot mai mulți lideri încearcă să-l grăbească.