Ungaria ar putea mobilizarea armata în contextul crizei imigranţilor
- Camelia Cîrstea
- 9 septembrie 2015, 21:33
Ungaria analizează mobilizarea armatei în actuala situaţie de criză privind imigraţia. Parlamentul ungar va dezbate un proiect în acest sens.
Ungaria ar putea mobilizarea armata în contextul crizei imigranţilor.
Lajos Kosa, un deputat din cadrul partidului de guvernământ din Ungaria, Fidesz susține că această mobilizare este "necesară şi constituţională".
"Mobilizarea armatei are rolul de protejare a populaţiei. Şi alte state, precum Austria, Cehia, Danemarca şi Slovacia, au recurs la ajutorul armatelor proprii. Spre deosebire de ceea ce susţin socialiştii şi liberalii, militarii nu vor împuşca imigranţi la frontieră", a explicat Lajos Kosa după o şedinţă a Comisiei pentru Apărare din Parlamentul Ungariei.
Adam Mirkoczki, un reprezentant al formaţiunii naţionaliste Jobbik, a exprimat susţinere pentu această iniţiativă și a subliniat că necesitatea mobilizării armatei este "evidentă", relatează Mediafax.
Parlamentul Ungariei va dezbate o moţiune care prevede mobilizarea armatei în contextul crizei imigranţilor extracomunitari. Opoziţia socialistă şi liberală a criticat iniţiativa, catalogând-o drept "neconstituţională".