Klaus Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului pe 16 septembrie

Klaus Iohannis vrea să se adreseze Parlamentului pe 16 septembrie

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis o scrisoare şefilor celor două Camere prin intermediul căreia îi anunţă că doreşte să se adreseze Parlamentului miercuri, 16 septembrie, de la ora 11.00.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 4 septembrie a.c., o scrisoare Preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu-Ştefan Zgonea. Preşedintele Klaus Iohannis solicită, în conformitate cu prevederile Art. 88 din Constituţia României, să adreseze Parlamentului un mesaj, în şedinţa reunită a celor doua Camere, din data de 16 septembrie 2015, ora 11.00", se arată într-un comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială.