SURSE: Fostul şef al OPC, al Gărzii de Mediu şi al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader, suspect de şantaj
- Ionel Stoica
- 4 august 2015, 14:32
![SURSE: Fostul şef al OPC, al Gărzii de Mediu şi al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader, suspect de şantaj](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2015/08/surse-fostul-sef-al-opc-al-garzii-de-mediu-si-al-politiei-locale.jpg)
Fostul şef al OPC, al Gărzii de Mediu şi al Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader, este suspect de şantaj într-un dosar instrumentat de procurorii DNA Ploieşti, au declarat surse judiciare.
Toader a sosit la sediul DNA în urmă cu aproximativ 20 de minute, însoţit de avocat, afirmând că nu cunoaşte motivul pentru care a fost chemat de procurori, potrivit Agerpres.
Cine este Cristinel Toader
Cristinel Toader a fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova, dar şi al Gărzii de Mediu Prahova, iar în august 2012 a fost numit director la Poliţia Locală Ploieşti prin transfer de la OPC Prahova.
Din ianuarie 2015 a ocupat funcţia de director adjunct al Poliţiei Locale Ploieşti până la data de 21 mai, când s-a autosuspendat din funcţie pentru o perioadă de un an şi jumătate.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)