MĂRTURIA CUTREMURĂTOARE a fetei violate de iubit și prietenii acestuia
- Georgeta Petrovici
- 4 august 2015, 10:27
Cei trei tineri acuzaţi că au violat, în grup, o fată de 18 ani, au fost duşi, în această dimineaţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara pentru a fi audiaţi. Victima a fost violată și bătută, în noaptea de duminică spre luni.
Iubitul fetei și cei doi prieteni ai lui, care au participat împreună la viol, au fost duși la audieri marți dimineața. Ei vor fi anchetați de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Tânăra violată a povestit cum totul trebuia să fie o joacă, punerea în practică unei fantezii erotice. Apoi lucrurile au degenerat.
”A venit la colţul străzii după mine. Era el cu prietenul lui. El mi-a spus că are o fantezie să o facem în trei şi pentru că ţin la el am zis să-i mai îndeplinesc această dorinţă. Din această cauză m-am urcat de bună voie la el în maşină. La vreo cinci străzi distanţă mai urcă doi prieteni de ai lui, unul fiind verişorul prietenului meu la care ţineam şi îi făceam toate poftele. A mai urcat şi o fată care a condus maşina. Mi-au spus că o luăm pe o scurtătură ca să ajungem la Sânandrei şi au luat-o pe un câmp. S-au oprit pe câmp şi fata a rămas în maşină. Nu mi-a spus nimic. Individul cu care obişnuiam să mă văd a început să mă dezbrace de faţă cu toţi. Am spus că nu,nu, nu. Mi-a luat tricoul şi mi l-a aruncat pe câmp. Am mers mai încolo cu el şi cu prietenul lui ca să-i îndeplinesc fantezia. Apoi a venit un individ şi i-am spus că nu vreau şi-l voi muşca. A venit verişorul tipului chemat de el. S-a dezbrăcat. Pe mine m-a pus în genunchi. Eram dezbrăcată complet. M-a strâns de păr, de gât. A început să dea în mine de nervi pentru că nu am mai vrut să întreţin relaţii sexuale cu nici unul dintre ei. M-a lovit cu piciorul în coaste, cu palma peste cap. Lui îi plăcea să mă vadă bătută, chinuită că eu nu sunt o fată deşteptă care practica gang-bang-uri. Că eu de ce nu sunt ca alte fete cre au mers la el acasă şi au făcut-o cu cinci, şase. Dacă nu fac m-a ameninţat că o să mă lase bătută lată pe câmp. Până la urmă a trebuit să cedez şi să întreţin relaţii sexuale cu toţi trei”, a povestit tânăra citată de Pressalert.ro.
În urma audierilor, anchetatorii i-au reţinut, luni seara, pe cei trei suspecţi. Azi tinerii vor afla dacă vor petrece în arest următoarele zile.