Partidele etnicilor maghiari cer retragerea unei acţiuni în instanţă privind intonarea imnului Ungariei în Covasna

Partidele etnicilor maghiari cer retragerea unei acţiuni în instanţă privind intonarea imnului Ungariei în Covasna

Organizaţiile din Covasna ale UDMR, Partidului Civic Maghiar (PCM) şi Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) solicită prefectului Sebastian Cucu să retragă acţiunea intentată în instanţă pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestaţie publică organizată anul trecut în municipiul Sfântu Gheorghe.

Această manifestaţie a avut loc cu ocazia comemorării Tratatului de la Trianon, ce a consfinţit destrămarea Imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Astfel, liderii organizaţiilor celor trei partide politice, Tamas Sandor (UDMR), Kulcsar Terza Jozsef (PCM) şi Bedo Zoltan (PPMT) au depus marţi, la registratura Prefecturii Covasna, aproape 1.500 de scrisori tipizate semnate de cetăţeni din judeţ, care îi sprijină în acest demers.

În această scrisoare am menţionat ce prevede Constituţia, legile româneşti şi internaţionale, precum şi sentinţa Judecătoriei Sfântu Gheorghe şi îl întrebăm pe tovarăşul prefect care sunt motivele pentru care imnul Ungariei nu se poate cânta. Pe 15 septembrie Tribunalul Covasna va judeca recursul în acest proces şi noi considerăm că e o chestiune de bun simţ ca prefectul să retragă acţiunea. Mulţumim bisericilor istorice maghiare, precum şi UDMR şi PPMT care ne-au ajutat la strângerea scrisorilor”, a spus Kulcsar Terza Jozsef, informează voceatransilvaniei.ro, citând Agerpres. El a menţionat că imnul Ungariei este, de fapt, un „psalm bisericesc foarte vechi cântat de maghiarii din toată lumea”.

Le mulţumesc actualilor şi foştilor prefecţi ai judeţului Covasna care au reuşit ceea ce noi, ungurii, nu am putut, anume să facem o uniune pe chestiuni naţionale a tuturor formaţiunilor politice maghiare din Transilvania. Sunt aproape 1.500 de scrisori pe care le vom înregistra astăzi pe fiecare în parte, sunt scrise în limba maghiară pentru că legislaţia ne permite acest lucru şi aşteptăm răspunsul tot în ungureşte. Sincer eu nu am iluzii, nu cred că vom schimba mentalitatea prefecţilor şi guvernanţilor noştri în ce priveşte convieţuirea interetnică şi relaţia cu ţinutul secuiesc”, a declarat şi Tamas Sandor, într-o conferinţă de presă în faţa sediul Prefecturii din Sfântu Gheorghe.

La sfârşitul anului trecut, Prefectura a amendat cu suma de 5.000 de lei conducerea PCM Covasna, în calitate de organizator al acţiunii de comemorare a tratatului de la Trianon, în cadrul căreia s-a intonat imnul Ungariei. Prefectul Sebastian Cucu a declarat că sancţiunea a fost aplicată în temeiul HG 1.157/2001 privind intonarea imnului naţional, care prevede, printre altele, că „imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia”, prevedere care nu a fost respectată.

Ne puteți urmări și pe Google News