Încet-încet una dintre delicatesele culinare ale Hunedoarei devine cunoscută pe plan național. Sunt deja zeci de târguri la care a fost pe tarabe, iar în această toamnă plăcinta pădurenească se dorește a fi prezentată și la cea mai importantă manifestare de profil „Indagra” – București. Omologarea produsului îl ajută să devină un adevărat brand local

Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale și Ecologice (APPTE) din Hunedoara dorește ca, cel mai târziu în septembrie, plăcinta pădurenească să fie recunoscută de autoritățile naționale în domeniu drept „produs tradițional omologat”. Pentru asta se lucrează deja la îndeplinirea condițiilor și depunerea documentelor solicitate de un ghid stabilit, în acest scop, de Ministerul Agriculturii. „Lucrăm la un caiet de sarcini, facem buletine de analiză, după care predăm documentația Direcției Agricole Hunedoara, care o trimite, mai departe, la București. Din Capitală așteptăm un răspuns pozitiv cât mai repede cu putință, deoarece vrem să ne prezentăm la ediția din acest an a „Indagra” (n.r. - cel mai mare târg de produse tradiționale) cu plăcinta noastră pădurenească”, spune liderul asociației amintite, Tatiana Rovinar. „Dacă reușim să o omologăm ca produs tradițional, plăcinta pădurenească va câștiga în prestigiu, iar clienții vor câștiga încredere. Acel semn distinctiv, existent pe toate produsele deja omologate, să știți că face destul de mult, când vine vorba de alegerile clienților. Știm că plăcinte se fac în toată România, dar ca plăcintele pădurenești nu-i absolut niciuna”, adaugă doamna Rovinar.

Câte sate, atâtea variante

Plăcinta pădurenească tradi țională se face dintr-un aluat lăsat să dospească foarte puțin, pentru ca, apoi, să poată fi întins ușor. După ce e întins sub formă circulară, pe aluat se pune ceea ce pădurenii numesc „scrob” – un amestec de brânză dulce de vacă și smântână, fierte un pic cu câteva ouă (în funcție cantitate), la care se mai adaugă puțină sare. Gospodinele din pădurenime spun că cine face plăcinte cu brânză sărată, face, de fapt, langoși, iar acestea nu prea au nimic a face cu plăcinta de la Lelese, Feregi, Poiana Răchițelii, și așa mai departe. După ce „scrobul” este pus pe „roata” de aluat, aceasta se „împăturește” astfel încât să devină un hexagon. În unele sate, cercul de aluat devine octogon. Apoi, întreaga compoziție se prăjește pentru câteva minute, pe ambele părți, până se rumenește. După ce e lăsată să se răcească puțin, devine numai bună de mâncat, mai ales dacă ai la dispoziție și o cană cu lapte. Cine vrea, pune peste plăcintă „liptari” (gem de prune), miere, sau... ce vrea.

În Ținutul Pădurenilor există și varianta „de post” a plăcintei: locul scrobului este luat ori de mere, ori de varză.

Plăcinta aceasta este principalul desert al pădurenilor din deceniile trecute. Fiecare gospodină spune că a păstrat rețeta învățată de la mama sau bunica ei. Sunt rare cazurile în care plăcinta de la o casă are exact același gust făcută la o alta, din același sat.

A lăsat Italia...

Aurelia Muntean are 45 de ani, este din Poienița Voinii, comuna Bunila, iar anul trecut, în vară, s-a întors definitiv acasă, cu o zi înainte de festivalul fondat de cel care i-a fost verișor, Drăgan Muntean. S-a săturat să stea printre străini, însă reacția străinilor la gustul plăcintelor pe care le făcea, din când în când, a convins-o că rețeta desertului pădurenesc îi poate asigura un venit cât de cât mulțumitor, într-un final: „Am muncit 11 ani în Italia. Șapte ani am lucrat întrun hotel din Sardinia. Într-o sâmbătă mi s-a făcut tare dor de casă și m-am pus pe făcut plăcinte. A gustat și patroana mea, iar de-atunci, sâmbătă de sâmbătă, venea și-mi spunea să-i fac «dolce», adică plăcinte pădurenești”.

Plăcinta are și variantă de post. Pădurenii au înlocuit scrobul cu mere și cu varză

Femeia povestește, apoi, că fiica sa, Alina, a convins-o că, odată revenită acasă, își poate câștiga existența făcând și vânzând plăcinte pădurenești, vara, și confecționând costume populare pădurenești, iarna. Are o rulotă mică și foarte curată în care gătește deliciosul produs. O plăcintă pădurenească cu brânză o vinde cu doar 5 lei, iar celelalte variante, cu varză, sau cu mere, costă 4 lei. „Am auzit că, prin țară, plăcintele se vând cu 10 lei, dar eu nu vreau să sărăcesc pe nimeni. Un leu sau doi câștig la fiecare plăcintă vândută. Important e ca produsul să fie bun și clientul mulțumit”, adaugă femeia.