Fostul stelist Cristian Brânză organizează „Mișcare pentru trup și suflet”

Fostul stelist Cristian Brânză organizează „Mișcare pentru trup și suflet”

Fostul stelist Cristi Brînză organizează cel mai important eveniment sportiv al verii, iar Virgil Stănescu va împărți autografe.

Pe  18 și 19 iulie, în Parcul Herăstrău (parcarea Berăriei H), între orele 9:00 și 21:00, sute de participanţi vor fi prezenți la evenimentul „Mişcare pentru trup şi suflet”.

Acţiunea este organizată de City Point şi va fi coordonată şi pusă la punct de Cristi Brînză, fost voleibalist la Steaua, care acum conduce un business de succes în domeniul organizării de evenimente. Printre invitații speciali ai evenimentului se află fostul marele baschetbalist Virgil Stănescu, în prezent președintele echipei de baschet Steaua CSM EximBank. Proiectul include ca în patru zone să se vor desfășoare activități diferite, împărţirea fiind făcută astfel: scena mare (clase diversificate), zona cu activităţi pentru copii, zona de trx și zona de spinning.cum Mihai Ciornei, Liora Zytcer, Silvia Stelian, Gabriela Șerban, Elias Mayan-na și Fernando Gorini, cu ajutorul cărora se va încerca promovarea mișcării în aer liber, sănătatea, sportul, lifestyle și natura. “Ideea de bază a acţiunii este să reamintim oamenilor că după munca de birou este nevoie de sport. Din cauza programului încărcat mulţi uită acest lucru și apare sedentarismul. Aceasta este prima ediţie iar ceea ce este foarte important este faptul că nu avem limită de vârstă. Oricine este bine venit, de la copii la persoane mai în vârstă, iar programul include două serii zilnice, dimineaţa de la ora 9 la 12 şi apoi de la ora 17 la 21. Vrem să evităm astfel căldura”, a declarat Cristi Brânză pentru publicația online www.iClara.ro. Tot fostul voleibalist a precizat că în premieră va fi amenajată o sală de fitness pentru copii, în cadrul căreia toate aparatele vor fi în miniatură. “Un alt lucru esențial este că totul este gratis și pe deasupra oamenii au ocazia și să primească premii. Îi așteptăm pe cei să vină să se înscrie la clasa pe care o doresc şi apoi să facă mişcare sub coordonarea antrenorilor. Evident, vor fi şi surprize. Fetele de la echipa de handbal CSM Bucureşti, campioana României, vor veni să testeze aparatele trx, însă avem şi numeroase premii în produse, oferite de partenerii: Centrul de Recuperare Medicală Hipocrat, Centrul de Recuperare și Medicină Integrativă Global Wellness System, Centrul de Estetică și Remodelare Corporală Hipocrat, clubul de baschet Steaua CSM EximBank sau Federația Română de Kempo. Eu cred că acţiunea va avea sucessul aşteptat şi în septembrie vom organiza a doua ediţie”, a mai spus Cristi Brînză.