Vlad Chiricheș (25 de ani), unul dintre puținii fotbaliști români care mai evoluează la nivel decent în Europa, este foarte aproape să se despartă de Tottenham.
Englezii s-au înțeles cu turcii de la Galatasaray Istanbul, și vor să-l vândă pe fundașul central pentru 5 milioane de euro. Inițial, oficialii echipei Tottenham au cerut 7 milioane de euro, turcii au refuzat, dar mutarea se va realiza, pentru că englezii vor să scape neapărat de Chiricheș.
Englezii au plătit 9,5 milioane de euro
„Galatasaray a făcut o ofertă de 5 milioane de euro pentru fotbalistul român şi a cerut acordul clubului londonez pentru a negocia cu jucătorul. Tottenham, care la prima discuție a considerat suma de 5 milioane de euro mică, a cerut 7 milioane. Însă pentru că nu a primit altă ofertă, a acceptat suma oferită de Galatasaray”, notează aktifmedya.com.
Vlad a fost cumprat de la Steaua, în 2013, pentru 9,5 miloane de euro. Deși în România a fost văzut ca urmașul lui Gică Popescu, Chiricheș a eșuat la Tottenham și a devenit om de bază pe banca de rezerve. Evoluțiile nesigure și dezordonate, care la Steaua erau trecute cu vederea de multe ori, i-au atras antipatia fanilor lui Hotspur.
Conducătorii clubului au încercat în fiecare intersezon să scape de internaționalul român, dar discuțiile cu formațiile interesate nu au ajuns la niciun rezultat, până când Galatasaray a intrat pe fir, în această săptămână.