Maestrul Paul Gherasim a împlinit, la 25 iunie, 90 de ani. Ne-a primit la o zi după ce a sărbătorit, la biserica Stavropoleos, Sfinții Petru și Pavel și, tot la o zi, după finisajul expoziției „90x30 PROLOG”, de la Galeria Romană, din București. A fost o întâlnire între două suflete. Unul, preaplin de frumos și perfecțiune, celălalt, însetat să primească o frântură din frumusețea lumii.

- Evenimentul zilei: Ce ați făcut ieri la biserică?

- Paul Gherasim: Am mers la Liturghie, spre sfârșit. După aceea, a fost o agapă, acolo la mănăstire.

- Vin mulți tineri la biserică?

- Vin. Sunt tineri foarte... deosebit de credincioși.

- Asta ne face legătura cu povestea dumneavoastră. Mereu amintiți de copilărie, de satul dumneavoastră, de tradiții și de Dumnezeu. V-am întrebat de tineri pentru că, spuneți dvs., sunt foarte credincioși.

- Sunt mai credincioși decât părinții lor. Mult.

- Vin la dvs. Despre ce discutați, despre artă sau despre Dumnezeu?

- Arta... Ce artă? Eu vorbesc despre pictură, nu despre artă. Arta e un domeniu întins, așa. Se amestecă cu altul. Face parte dintr-un domeniu mai larg, care se numește cultură. Acolo sunt mai multe domenii. E și literatură, și arhitectura, și muzica și toate celelalte. Uneori, dacă vin oamenii din aceste alte domenii cum ar fi, să zicem, muzica, vorbim. Eu, bineînțeles că rămân în curtea mea. Nu intru în curtea altuia, pot să mă uit peste gard doar. Și altul la mine, dar nu intrăm în curtea celuilalt.

- Ați pictat sau pictați ascultând muzică?

- Când eram mai tânăr, da. Acum ascult cântec de păsări. Am aici discuri: cântare de păsări sau cântare psaltică. Asta ascult. Dar nu când pictez, nu.

- De ce vă amintește cântecul păsărilor?

- De Creația Lui Dumnezeu.

- Tinerii vin la biserică. La tinerii de astăzi observați această plăcere de a ține tradițiile sau de a se bucura de amintirea acestor tradiții și a copilăriei lor, așa cum faceți dumneavoastră?

- Cei tineri au cunoștințe, să zic, despre ceea ce bine ați numit tradiții. Au cunoștințe din citite, sau din lecturi, sau din auzite. Pentru că, în ziua de astăzi... urmele tradiției sunt, știu eu, în condiția de a se pierde. Și dacă se mai păstrează ceva, acelea nu mai înseamnă tradiția în adâncul și în adevărul ei, ci ele sunt obiceiuri. În locul tradiției propriu-zis, astăzi mai sunt obiceiuri. În obiceiuri sunt amestecate multe eresuri.

- Omul, mai de demult, trăia viața așa. Noi, cei de astăzi, mai degrabă le privim ca pe ceva... să fim la modă. Ții obiceiurile doar ca să fii în rândul lumii...

- Obiceiuri, cum ați spus. Nu mai e vorba despre tradiții. Tradiții spunem noi. Se încearcă, oarecum, formal, ca în rândul acestor obiceiuri să mai introducă și amintiri din tradiții, dar mai mult ca formă, nu ca trăire. Țăranul român... el făcea parte din tradiție. Tradiția era el, era în el, în adâncul lui. Tradiție înseamnă și credință. În obiceiuri, repet, e și mult amestec de superstiție, de eresuri.

- Am fost aseară la finisajul expoziției. M-am oprit prima oară la „Floare de măr”. Vreau să vă întreb dacă floarea de măr poate fi considerată un simbol al Grupului Prolog?

- Chiar cu asta a și început Grupul Prolog. În ce fel a început? Eu am mai vorbit despre asta. Grupul acesta s-a format în urma unei întâlniri a noastre, a patru sau cinci pictori, într-o grădină. Am spus noi să mergem într-o grădină, când înfloresc merii. Să prindem tocmai momentul acela când înfloresc merii. Și asta s-a întâmplat la Tescani. Am ajuns acolo și a doua zi, chiar, neam prezentat, ne-am întâlnit în grădină sub merii aceia în floare. Și am început să desenăm ramuri, muguri, flori de măr. Și meri, chiar, mai rar în întregime. Pomii, mai rar. Așa a început. Nu se știa ce va urma, că va urma o grupare. Și după ce am încheiat noi, să spunem, lucrul acolo, unul dintre colegi a propus „Facem o expoziție”. Eu m-am opus. Am spus: „Bine facem o expoziție cu așa ceva, dar lumea - care vor fi chiar colegii de breaslă care vor intra în expoziție - își va pune întrebări: „Ce-i cu oamenii aceștia?!”, că deja eram cunoscuți ca pictori. „Ce i-a apucat acuma!? Ce fel de expoziție fac ei, aicea? Cu ce?”. Și se putea întreba: „Ce-i asta, e o sfidare, e o naivitate așa de mare această expoziție copilărească?”. Cum spuneam, eu, la început, m-am opus. Dar ceilalți au cam înclinat. Până la urmă, pentru că erau majoritatea, am acceptat și eu. Și am făcut expoziția. Am zis noi s-o facem sub semnul Sărbătorii Crăciunului, adică să fie ca un colind de Crăciun, „Florile dalbe, flori de măr”. Și așa am conceput expoziția. A fost în preajma Crăciunului. Și în fiecare an, după aceea, ne făceam o expoziție în preajma Crăciunului. Dar, încet, încet, n-au mai fost numai flori de măr, am început să expunem pictură de-a noastră. Cu toate că noi ne cunoșteam, am expus la prieteni, așa, și am expus lucruri care nu distonau cu ceea ce am spus în prima expoziție. Și aproape an de an făceam această expoziție. De Crăciun.

- Și acum, după atâția ani, după 30 de ani, floarea de măr mai emite sau vă mai provoacă aceeași bucurie ca atunci?

- Probă că în expoziția de acum ați întâlnit urmele acesteia. Noi am făcut acum o expoziție ca o retrospectivă, așa. Și ați văzut că floarea de măr nu a lipsit.

- În expoziție am văzut lucruri ale dumneavoastră – plecând de la floarea de măr... pe urmă, lucrări ale dumneavoastră foarte spiritualizate. Merg spre Dumnezeu, așa...

- Da... spre natură, spre Creația Lui Dumnezeu. Pentru că natura este inspiratoarea noastră, a pictorilor și a muzicienilor, pentru că păsările acestea, pe care eu le ascult aicea, sunt la fel pentru muzicieni, pentru compozitori. Sunt inspiratoare. Nimeni nu poate să întreacă o pasăre cum cântă și nimeni nu poate să întreacă ceea ce a lăsat Dumnezeu... vederea spre descoperire. Noi, pictorii, transpunem această frumusețe, dar respectăm măsura.

- Ce ați descoperit după atâți ani de „privit”, la ce concluzie ați ajuns dvs privitor la această Creație a Lui Dumnezeu, la această lume pe care ați privit-o și ați pictat-o?

- Creația Lui Dumnezeu este cartea deschisă a pictorului. E o mare carte natura. Pe care o tot deschizi, o tot deschizi și tot ai de citit. În ea descoperi încontinuu frumusețea. Și natura, prin frumusețea ei, se îndreaptă spre frumusețea nevăzută. Dumnezeu a lăsat în jurul nostru, spre bucuria noastră, a lăsat natura, dar aceasta este lumea văzută. Și pe lumea aceasta văzută, prin darul credinței, Dumnezeu îndreaptă credința spre cele nevăzute. Spre credință. Asta... Spre darul credinței.

- Revenind la tinerii din biserică. În momentul acesta se fac presiuni asupra noastră, asupra popoarelor mici, există această „nouă religie”(să mă iertați!), a globalizării. Toți... la fel.

- În fond, întrebarea aceasta are tâlc. Sigur că trăim în lumea aceasta care e așa cum este. Și lumea aceasta este o lume condusă de ideologie. Însăși cultura și arta de astăzi sunt conduse de ideologie. Nu mai sunt sub lumina credinței și a tradiției, ci a ideologiei. Asta e politica. Politica este ideologie. Există politică în cultură, în artă și așa mai departe. Și asta-i lumea care e condusă de politic.

- Putem scăpa?

- Aici e altceva. Fiecare scapă după cum este luminat de conștiința lui. Aici e altceva. Pentru că avem de ales între viața aceasta a lumii care ne conduce așa spre ce ați vorbit mai înainte, lumea aceasta a globalizării. Globalizarea este exact, cum să spun eu, o antinomie a tradiției, a credinței. Pentru că ea ne conduce spre altceva, de fapt, decât era tradiția. Tradiția avea în vedere salvarea sufletului, astăzi omul găsește că se salvează în viață prin bani. Banul e religia omului de astăzi.

- Cum să scăpăm de asta. Cum i-ați sfătui pe tineri, ce le-ați transmite?

- Ce să-i sfătuiesc? Eu nu sunt un predicator al Bisericii. Eu sunt un pictor și eu pot să vorbesc numai despre experiența mea. Eu am trăit la țară, eu sunt copil de țăran, sufletul meu e un suflet de țăran. De aia eu sunt un om al tradițiilor, în continuare. Am trăit, când eram copil, tradiția în plinătatea ei, pe câmp, cu oile, cu vacile, cu plugul, cu ciocârlia deasupra noastră când eram la arat. Și am trecut printr-o istorie care e o istorie condensată, ca o sinteză a istoriei mele. De acolo, eu m-am trezit în perioada asta a Internetului. Așa că la mine este o istorie a mea, care cuprinde, ceea ce tinerii, săracii... De fapt, nimeni nu a avut o experiență ca a mea în lumea asta, de când e lumea asta... ruptura s-a petrecut în ziua de astăzi, ruptura cea mare.

Expoziția „90x30 PROLOG”, la final

Expoziția „90x30 PROLOG”, care a umplut de bucurie sufletele iubitorilor de pictură, s-a închis. Finisajul a avut loc pe 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel. O zi simbolică. Tot la o zi simbolică a și fost vernisată, la data de 23 aprilie, de Sfântu Gheorghe. Expoziția a fost organizată cu ocazia aniversării a 30 de ani de la fondarea Grupării Prolog de pictorii Paul Gherasim, Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, și a primei expoziții „Floare de măr”, deschisă în decembrie 1985, la galeria Căminul Artei București. În cele cinci săli ale galeriei au expus membrii actuali ai grupării – Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina, Matei Lăzărescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu, împreună cu prietenii care i-au însoțit în timp - Afane Teodoreanu, Vasile Varga, Gheorghe Berindei, Florin Niculiu, Ion Nicodim, Octav Grigorescu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Dan Mohanu, Andrei Rosetti.

Povestea nașterii Grupării Prolog ne-a spus-o maestrul Paul Gherasim, în interviu. O prietenie imensă, între pictori cu o dragoste, până la ultima fibră, pentru natură. Natura, Creația Lui Dumnezeu. La finisaj, în mod ciudat, plutea o stare de emoție ca și când urma să se deschidă expoziția. Artiștii, gazdele, vizitatorii-prieteni priveau, și priveau, și priveau lucrările ce spuneau, pentru a câta oară, povestea mângâiată de penel. „Totul a început de la o floare de măr”, ne spune și maestrul Horia Paștina. Privim împreună lucrările sale, acoperite, parcă, de un abur misterios, ce te obligă să întârzii lângă tablou, să privești mai atent, să scormonești și să treci dincolo de simpla culoare. Aici, orice tușă e ca o piatră ce ajută la zidirea poveștii. Ne oprim, apoi, în fața „Fulgului de nea” al maestrului Constantin Flondor. Un alt simbol al perfecțiunii naturii.

Descoperim prietenii din Prolog în „Grădina familiei Sârbulescu”, imortalizați de maestrul Ion Grigorescu. Ne îmbrățișează flori, și ferestre, și ziduri, iarbă, biserici, sfinți, serafimi, clopot, martiri... Perfecțiuni ale lumii create de Dumnezeu, „privită” și pictată de acești minunați artiști, care, cu modestie, au mulțumit pentru găzduire. Iar gazdele, cu mândrie, i-au numit „Cel mai important grup din istoria contemporană a picturii românești”. Gruparea Prolog.