Mircea Cărtărescu va fi citit, de acum, şi în Olanda. Editura Humanitas anunţă apariţia, în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos, al treilea volum al romanului „Orbitor”.
După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, olandeza este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia „Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral. Unul sau doua volume ale trilogiei au mai fost publicate şi în italiană, ivrit, turcă, engleză, maghiară, spaniolă şi macedoneană.
Cu un tiraj total de peste 80.000 de exemplare, spectaculoasa trilogie „Orbitor a fost numită de critica literară românească, în 2010, romanul deceniului.
Mircea Cărtărescu a anunţat apariţia şi pe reţelele de socializare, arâtându-se foarte încântat, dar şi recunoscător celor din Olanda, care au trudit să traducă trilogia.