Părinți, la examenul de Evaluare Națională 2015: „Mediile de intrare la liceu vor fi mai mari decât cele de anul trecut”
- Daniela Șerb
- 25 iunie 2015, 00:00
Ieri, a avut loc ultima probă scrisă – cea de Matematică - a examenului de intrare la liceu de anul acesta. Multora dintre elevi subiectele date li s-au părut accesibile
Circa 200.000 de absolvenți au încheiat, ieri, probele scrise ale examenului de Evaluare Națională 2015. Ultima probă a fost cea de Matematică.
Deși mulți absolvenți se temeau că subiectele mai ușoare la Limba română decât cele date cu un an înainte vor fi compensate printr-un examen mai greu la Matematică, nu a fost deloc așa.
Școala Gimnazială nr. 92, Sectorul 3, București, puțin după ora 10.00. Nici țipenie de părinte. Liniștea apăsătoare e spartă, când și când, de ciripitul vrăbiilor. Trei paznici stau ascunși la umbră cu ochii în telefoanele mobile. „N-a ieșit niciun elev?” „Niciunul. La ora asta? E prea devreme!”, își dă cu părerea unul dintre ei.
Liceul, ales după media la Bac
Două străzi mai încolo, la Școala Gimnazială nr. 112, câțiva părinți stau sprijiniți de gardul care străjuiește intrarea profesorilor.
Ora 10.15. Un grup numeros de băieți iese pe poartă. Luați la întrebări de părinții nerăbdători, băieții se pierd în explicații, mai ales că au ieșit din examen fără foile cu subiectele.
Media de la Evaluare contează 75% la admiterea la liceu. Restul reprezintă media claselor V-VIII
„Ce v-a dat?” „Ușor!”, par să fie de acord toți. „Păi, și de ce ați ieșit așa de repede? Examenul se termină abia la 11.00”. „La geometrie și trigonometrie n-am știut”. „Cam cât credeți că luați?” „6-7”.
Râzând și cărându-și unii altora pumni, băieții se îndepărtează. În urma lor, părinții încep discuții aprinse. „Dacă le-a dat ușor și la Matematică, înseamnă că mediile de admitere vor fi mai mari decât cele de anul trecut”, trage concluzia o mămică.
„A mea a făcut bine și la Română, deși mai bună e la Matematică”, spune o alta care adaugă că liceul vizat e „Hașdeu”. „A, acolo se intră cu 8 și ceva”. „Ba nu, peste 9, că vrea la științe sociale”.
Una dintre mame scoate din sacoșă un teanc de foi tipărite, pline de cifre, licee și medii. Se vede că și-a făcut o documentație serioasă.
„Fiica mea ar vrea la «Cuza». M-am uitat pe promovabilitatea de la Bacalaureat și este de peste 90%. E cel mai bun liceu din sector. La altele, am văzut doar proporții catastrofale: 10%-25%”, spune femeia, agitând „documentația”.
„Pe noi ne-au rupt anul trecut”
Ora 10.45. Absolvenții au ieșit în număr mare din examen și hărmălaia e în toi. Fiecare verifică ce a făcut și ce nu. „Ție câte grame de vopsea ți-a dat?” (unul dintre punctele de la Subiectul III le cerea elevilor să precizeze câte grame de vopsea sunt necesare pentru a acoperi suprafața laterală a unei piramide în anumite condiții date– n.red.). „1.925”, răspunde un băiat. „Ție?” „2.149”, pare confuză colega. Răspunsul corect este 2.160 de grame. Cine a scris altfel pierde 2 puncte.
Ora 11.00. Teoretic, examenul s-a încheiat, însă nu toți elevii au ieșit din clase. „Ce-or face acolo?”, se arată nerăbdătoare o mamă al cărei copil se află încă în examen. „Cine știe?” spune o alta. „Trebuie să rămână câte trei elevi în clasă până termină ultimul”, apare și explicația.
Două fete care abia au terminat a IX-a sunt nemulțumite: „Uite ce subiecte ușoare le-au dat ăstora. Păi, pe noi ne-au rupt anul trecut. Ce-am mai plâns când am văzut cât am luat!”.
Vineri vor fi afișate rezultatele la Evaluarea Națională și tot atunci pot fi depuse contestațiile. Pentru marți, 30 iunie, sunt așteptate re zultatele finale după contestații. Urmează completarea opțiunilor și repartizarea computerizată a elevilor la licee.
4.050 de centre de examen
Pentru susținerea probelor la Evaluarea Națională de anul acesta, Ministerul Educației a organizat 4.050 de centre de examen în toată țara. Lucrările candidaților sunt evaluate în 254 de centre zonale. Luni, 22 iunie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română. Din cei 163.333 de elevi înscriși, au fost prezenți 159.122. Au fost eliminați din sălile de examen pentru tentativă de fraudă 5 candidați. Lucrările acestora au fost notate cu 1.