Sorin Oprescu, anunț de la New York: „Să vă spun un mare secret. Am început lucrările la autostrada suspendată”
- Ionel Stoica
- 15 iunie 2015, 13:03
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, spune că le pregăteşte o surpriză bucureştenilor, pentru a câştiga un nou mandat. Aflat la New York, primarul a spus că lucrările la autostrada suspendată, promisiune cu care a câştigat primul mandat, în 2008, ar fi început deja.
Să vă spun un mare secret, nu îl ştim decât noi doi, porţiuni din ea (n.r. - autostradă) am făcut demult, dar asta va fi surpriza alegerilor viitoare. Pentru că până atunci mă ocup să termin ceea ce le-am promis”, a spus edilul.
Sorin Oprescu participă la New York la cea de-a şasea sesiune a "Summit-ului oraşelor lumii", forumul primarilor din marile localităţi.
Promisiunea
În campania pentru alegerile locale din anul 2008, Oprescu a promis locuitorilor Capitalei o autostradă suspendată. La 7 ani distanță de acel moment nu se văd nici măcar lucrarile pentru aceasta.
În anul 2012, primarul general spunea că s-a întâlnit cu o firmă din China pentru construcția autostrăzii suspendate, după ce anterior anunțase o taxă pentru șoferii ce vor să conducă pe aceasta.