Guvernul înființează Garda Forestieră

Guvernul înființează Garda Forestieră

Noua structură va avea 926 de angajați. Salariile vor fi echivalente cu cele angajaților ANAF. Pentru 2015 efortul bugetar va fi de 500 de milioane de lei

Ministerul Mediului a elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care se înființează nouă gărzi forestiere teritoriale, cu rolul „implementării și controlului aplicării regimului silvic și cinegetic”. Intenția ministerului vine în contextul în care CSAT a decis că defrișările ilegale constituie o problemă de siguranță națională. În nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență se arată că, anual, se taie ilegal aproximativ 8,8 milioane de metri cubi de lemn, adică aproximativ o treime din tot volumul recoltat în România. Astfel, potrivit Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice – Serviciul Forestier, între 2008 și 2014, s-au recoltat anual, în medie, 26,69 milioane metri cubi lemn. Dar, potrivit INS, volumul autorizat pentru recoltare este de doar 17,9 milioane metri cubi lemn. Ministerul Mediului apreciază că diferența dintre volumul total de lemn recoltat și cel recoltat legal „se apreciază a fi recoltată ilegal”. Potrivit acestui minister, valoarea lemnului recoltat ilegal este circa 1,05 miliarde lei. În plus, ministerul Mediului menționează că, în prezent, urmare a procesului de retrocedare, numărul proprietăților foresteiere este de 800.000.

FOTO: Grațiela Gavrilescu, inițiatoarea proiectului

Spor de risc pentru pădurari

Potrivit proiectului de Ordonanță de Urgență, noua structură va avea 926 de angajați, din care 818 cu „atribuții de control și implementare” (o persoană la 8.000 de hectare). În prezent, numărul personalului silvic este de 399 de persoane (o persoană la 16.403 hectare). Creșterea personalului angajat să păzească pădurile ar presupune un efort bugetar, doar în 2015, de 500 de milioane de lei. În nota de fundamentare a Ordonanței nu se precizează care ar fi efortul bugetar pentru anii următori. Salariile celor angajați în Garda Forestieră vor fi echivalente cu cele ale angajaților ANAF. În plus, aceștia vor primi un spor de risc și o cotă parte din amenzile aplicate și din suma obținută prin valorificarea lemnului tăiat ilegal și confiscat. Guvernul speră ca astfel să „reducă masiv tăierile ilegale”, dar nu își stabilește o țintă concretă în acest sens.