Victor Ponta: M-am gândit la demisie, dar nu poţi merita funcţia dacă te interesează numai de tine
- Silvana Chiujdea
- 9 iunie 2015, 23:50
Premierul Victor Ponta, a declarat, la Antena 3, că nu-și va modifica decizia. El a mărturisit că s-a gândit să demisioneze imediat după discuţia cu procurorul DNA şi că i-a transmis acest lucru şi preşedintelui Iohannis, iar deși acest lucru ar fi fost cea mai bună variantă pentru el şi familie, funcţia nu poate fi meritată "dacă te interesează numai de tine".
Întrebat, la Antena 3, dacă ia în calcul, într-un procent mic sau mare, varianta de a-şi demisia, Ponta a răspuns: "Am luat-o în calcul imediat după ce m-am întâlnit cu procurorul şi i-am spus chestia asta şi preşedintelui, cu care am vorbit imediat după. Da, pentru mine strict personal e varianta cea mai bună. Când aud asta, cu cariera politică... Nu, acum, ce vorba de carieră politică, aici e vorba de viaţa mea şi a familiei mele".
El a explicat că pune familia pe primul plan, dar nu poate fi ocupată o funcţie de prim-ministru, pe care s-o şi meriţi, "dacă te interesează numai de tine şi de cei din jur".
De asemenea, Ponta a subliniat că responsabilitatea funcției îi cere să nu demisioneze deoarece are atât responsabilităţi economice care influenţează viaţa fiecărui cetăţean, precum şi misiunea de a "schimba şi îmbunătăţi" ceva aşa încât să nu se mai repete cazul Rarinca.
"Din punct de vedere strict personal, pentru familia mea, sigur că am discutat cu copiii, cu cei care...cu soţia, cu cei care-mi sunt..., cel mai simplu lucru e să spun : <<Domne', luaţi demisia, lăsaţi-mă-n pace - sunt convins că nici nu mai mă cercetează nimeni ce am făcut în 2007 că nu-i mai interesează - descurcaţi-vă!>>, dar asta înseamnă două lucruri. Unu, eu am tratat această funcţie şi o tratez în continuare cu foarte multă responsabilitate. Tot ceea ce decid eu influenţează viaţa fiecăruia din cei care se uită acum la noi. Dacă reducem TVA sau nu-l reducem, da, fiecare om care se uită la noi, plăteşte mai mult sau mai puţin. Dacă tai pensia cum au tăiat-o cei dinainte sau o măresc, fiecare din cei şase milioane de pensionari are o viaţă mai bună sau mai rea. Dacă reuşesc să aduc sau să pierdem două miliarde de euro fonduri europene, fiecare om va beneficia de acei bani. Ăsta-i primul lucru. Este o chestiunea totuşi de responsabilitate şi nu poţi să fie într-o asemenea funcţie dacă ai o răspundere faţă de tine şi nu faţă de toţi ceilalţi", a mai spus Ponta.
În plus, Victor Ponta a făcut referire la dorinţa de a schimba ceva aşa încât să nu se mai repete cazuri de genul Rarinca: "Al doilea lucru care mi se pare chiar mai important - că eu nu cred că sunt de neînlocuit, o să fie alţi prim-miniştri după mine, să dea Dumnezeu să fie mai buni! - oameni simpli, obişnuiţi, normali, ca doamna Rarinca, n-au nicio posibilitate cu adevărat să schimbe ceva, să îmbunătăţească lucrurile, pentru că nu li se dă voie. Cum poate doamna Rarinca ca în viitor să nu i se mai întâmple nimănui acelaşi lucru? Eu, prin puterea pe care oamenii mi-au dat-o, pot să fac lucrul ăsta. Şi atuncea, fug sau încerc să-l fac până la capăt, cu orice risc?".