Cocoşul de Hurez salvează o parte importantă a tradiţiei româneşti
- Carmen Anghel
- 7 iunie 2015, 13:20
La Vâlcea, în localitatea Horezu, se încheie astăzi cea de a 45-a ediţie a festivalului concurs „Cocoşul de Hurez”. Este manifestarea care adună în fiecare an cei mai buni meşteri olari din România, iar de câţiva ani vin olari şi din alte ţări.
La ediţia din acest an au fost prezenţi în jur de 77 de meşteri populari, atât din centrele de referinţă din România, cât şi din afara ţării- Spania, Italia, Franţa, Germania, Serbia.
„Sosiţi din toate centrele active din ţară olarii alcatuiesc, prin alăturarea la Târg a roadelor muncii şi inspiraţiei lor, un tablou complet al fenomenului olăritului contemporan. Acest fenomen atrage an de an mii de cunoscători şi admiratori ai autenticului românesc, ai tradiţionalului adus la nivel de artă, oameni care ştiu să distingă valoarea consacrată prin valorile certe ale artei populare şi tradiţiei multiseculare a acestui vestit meştesug. Pornind de la tradiţia stravechilor târguri de Moşi, această manifestare se constituie ca o frescă a creaţiilor mesteşugarilor lutului din România. Horezu este un caz aproape singular în cadrul centrelor ceramice românesti prin faptul că mesteşugul este practicat ca principală sursă de venit a descendenţilor vestitelor familii de ceramişti Vicşoreanu, Iorga, Frigură, Mischiu, Popa în condiţiile unei societăţi moderne, în permanentă schimbare. Este un argument care justifică atât perenitatea Târgului, cât şi largul ecou naţional şi internaţional al acestei extraordinare manifestări.(...) Cocoșul de Hurez, ca motiv popular, este simbolul depresiunii Horezu și reprezintă trezirea la viață a țăranului român”, se arată pe site-ul festivalului.