Naftogaz intenţionează să deschidă, până la sfârşitul acestui an, un interconector pentru gaze naturale furnizate de România.
Informaţia a fost dată join de Andriy Kobolev, şeful companiei ucrainene, transmite Interfax, preluată de Agerpres.
''Lucrăm la deschiderea unui interconector din România spre Ucraina. Negocierile sunt în desfăşurare; sper să inaugurăm obiectivul până la sfârşitul anului'', le-a declarat jurnaliştilor şeful Naftogaz.
Acesta a adăugat că scopul deschiderii unui interconector îl reprezintă livrarea excedentului de gaze naturale româneşti.
''Obiectivul este următorul: anul viitor, România va deveni un exportator net de gaze şi va avea un excedent de aproximativ două miliarde metri cubi de gaze naturale'', a explicat şeful Naftogaz, adăugând că traseul va fi stabilit pe baza gazoductelor existente.