Duckadam, bănuitor după meciul de la Târgu Mureș: „Petrolul și-a apărat corect șansele, cu excepția unui jucător”

Duckadam, bănuitor după meciul de la Târgu Mureș: „Petrolul și-a apărat corect șansele, cu excepția unui jucător”

Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, i-a lăudat pe cei de la Petrolul pentru dăruirea din jocul cu ASA (scor 0-1), însă e sceptic în privința evoluției lui Vitoraș Astafei, atacantul formației ploieștene.

„Practic, ultimele zece minute n-am reușit să mă mai uit, am ieșit afară, emoțiile au fost prea mari și n-am rezistat să mă mai uit. Merită cei de la Petrolul toate felicitările, jos pălăria în fața lor, cum și-au apărat șansele, aș zice eu, mai puțin un jucător, dar asta e. Oricum, mi-a plăcut Petrolul, începând cu Pecanha și cu ceilalți. Din păcate, am fost puțin dezamăgit de un jucător, dar asta nu mai contează. Nu contează dacă-l cheamă Astafei, nu mă pronunț”, declarat Duckadam, la Digi Sport.