Dan Cojocaru, actorul care transformă orfanii şi copiii abandonaţi, din Constanţa, în artişti

Dan Cojocaru, actorul care transformă orfanii şi copiii abandonaţi, din Constanţa, în artişti

Este de mulţi ani actor al Teatrului de Stat din Constanţa dar “cea mai mare realizare” a lui Dan Cojocaru este trupa de teatru ARCA, formată din copii ai centrelor de plasament din oraş. Dacă în urmă cu doi ani mulţi dintre membrii trupei sale abia ştiau să citească sau erau corigenţi, astăzi “actorii” lui Dan Cojocaru performează pe scenele din judeţul Constanţa, din ţară şi chiar în străinătate.

Dan Cojocaru a văzut în copiii din centrele de plasament “un potenţial extraordinar”, când a fost invitat de Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa să fie Moş Crăciun. “Mi s-a făcut milă, s-a lipit o fetiţă de mine şi nu mai voia să plece de la Moşu, mi se înnodau lacrimile sub barbă”, povesteşte actorul. Şi atunci i-a venit ideea să înfiinţeze această trupă de teatru. A dat sfoară în casele de copii din oraş şi, surpriză. “În ianuarie ne-am întâlnit şi am procedat ca la orice casting profesionist. Cred că au fost peste 40 de copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, care au venit pregătiţi, cu texte învăţate, cu scenete, domnul Goe. M-am blocat. Şi acuma, când povestesc, mă emoţionează povestea asta. Şi a rămas să lucrăm împreună”. Repetiţiile au loc la Centrul Cultural "Teodor Burada", cu sprijinul directoarei Doina Voivozeanu.

Prin actorie, copiii abandonaţi uită de suferinţe

Domnul Dan, cum i se adresează copiii, „de parcă aş fi un pedagog de şcoală veche”, le predă şi actorie dar şi lecţii de viaţă. „Ne jucăm, facem ca la facultatea de teatru, mişcare, respiraţie, dicţie, comunicare în primul rând. Le dau texte”. În acelaşi timp însă, fără ca ei să-şi dea seama, îi ajută să treacă peste dramele suferite de mici. „Am avut un băieţel care, la început, nu se uita în ochii nimănui. Privea undeva în jos, avea şi probleme la şcoală şi l-am responsabilizat. I-am dat rol. I-am dat şi alte sarcini, mă ajuţi pe scenă, să coordonezi mişcarea, mă ajuţi cu decorul..A fost singurul care în anul respectiv avea corigenţă şi la sfârşitul şcolii a trecut-o. Dirigintele chiar s-a întrebat ce s-a întâmplat cu el, că acest copil s-a schimbat în bine”.

Învaţă să citească repetând rolurile

O fetiţă de 14 ani învăţase toată piesa de teatru pe care o repetau, pe de rost. Au pârât-o colegii că abia citeşte. Dan Cojocaru a convins-o despre importanţa sufleorului şi în câteva săptămâni copila citea şi îi coordona pe actori. „Încet, încet, a intrat într-un program de reintegrare, s-a întors la şcoală, îi place, îşi doreşte, strânge din dinţi şi vrea să facă. Nu ştiu unde vor ajunge, nu ştiu ce vor face. Dar dacă eu câştig, nu ştiu, prin ei, cinci copii, zece copii, din o sută, le schimb viaţa”, spune Dan Cojocaru. „Actorii” lui pregătesc spectacole, de teatru, de poezie, muzicale, pentru fiecare sărbătoare importantă şi le joacă pe scenele caselor de cultură din judeţ. „Nici profesioniştii nu fac aşa. Cu două ore înainte de spectacol sunt pe scenă machiaţi, aranjaţi, nerăbdători, întrebând, când începem?”

Fericiţi, după turneul din Turcia

Din nefericire, nu toţi copiii rămân în trupă. „Dar pentru fiecare pe care îl pierd, mă lupt şi îl aduc înapoi. Nu-i las să se piardă. Am avut un băiat, foarte talentat, dintr-o familie cumplită. El a fost primul care a avut posibilitatea să participe şi la alt spectacol, pe scena Operei, tot de sărbători. A jucat în nepotul actorului din rolul principal. Şi a fost remunerat, câştigând prima sută de lei din viaţa lui. Şi-a cumpărat un telefon. Era aşa de mândru.. Dar o să revină el, că surioara lui e aici”. Pentru Dan Cojocaru „actorii ” din centrele de plasament „nu sunt altfel, sunt copii, punct” şi merită mai mult decât ceea ce le poate oferi familia. Luna trecută, micii artiştii ai trupei ARCA  au plecat în primul lor turneu în străinătate. Succesul din Turcia i-a încântat. Dan Cojocaru are multe proiecte cu orfanii şi copiii abandonaţi pentru că „schimbarea lor în bine, prin teatru, este fenomenală”.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News