Armanca: „Șefii politici au comandat insulte la adresa intelectualilor care au adus glorie ICR”

Armanca: „Șefii politici au comandat insulte la adresa intelectualilor care au adus glorie ICR”

Oamenii de cultură din Timișoara reacționează dur la adresa aberațiilor Breban - Boroianu, noii lideri ai Institutului Cultural Român.

ICR-ul lui Radu Boroianu a avut un debut neașteptat. La prima conferință de presă a noii echipe, academicianul Nicolae Breban, ce va fi preşedintele onorific al Consiliului consultativ al ICR, a ținut un discurs dur, presărat cu cuvinte nu tocmai elogioase la adresa fostei conduceri a Institutului. Discursul său a fost presărat cu expresii precum „a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor”, la adresa lui Patapievici. De partea cealaltă, Nicolae Breban nu s-a ferit de cuvinte elogioase la adresa lui Andrei Marga, pe care l-a numit „amicul meu”.

Societatea civilă ti mi șoreană reac ționează dur față de acuzele lansate ieri de scriitorul Nicolae Breban. În vârstă de 81 de ani, acesta a fost investit președinte onorific al Consiliului consultativ al ICR. În conferința în care a fost prezentat de colegul său de generație, Radu Boroianu (72 de ani), noul președinte al Institutului Cultural Român (ICR), Breban s-a lansat în grave acuze la adresa fostei direcțiuni a ICR, condusă de președintele Horia-Roman Patapievici, în perioada 2005-2012.

FOTO: Viorel Marineasa

Susținători ai Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara, scriitorii și jurnaliștii din Timișoara au luat imediat atitudine. Scriitorul Daniel Vighi atrage atenția că un management cultural nu se face prin polemici politice. „Izbucnirile domnului Breban nu sunt de natură să așeze cultura într-o zonă a independenței ei față de propagandă”, a comentat Vighi.

Dincolo de calitățile de romancier, pe care nimeni nu i le contestă, Nicolae Breban nu e potrivit în funcția ce i–a fost acordată, consideră scriitorul. Prin acuzele aberante aduse fostei conduceri ICR, Breban nu ar face decât să se descalifice singur. „Nicolae Breban este un mare romancier, în primul rând. Dar nu este deloc un om agreabil. Este un tip care e prea plin de el și asta respinge. În plus are o anumită vârstă, ar trebui să se gândească la cu totul altceva. O conducere cu un om de peste 80 de ani și cu altul de peste 70 face peste 150 de ani. Oricât de bine informați ar fi, sunt defazați cultural și managerial, după părerea mea. Și sigur că st lul acesta brutal de adresa merge pentru o întâlnire cu cititorii, sau la birt. E păcat că se descalifică singur, un mare prozator. Nicolae Breban este un mare prozator. Ce vrea să îi spunem? Că e și mai mare? Nu a luat încă Premiul Nobel și probabil că nici nu îl va lua. Iar pe de altă parte, nici literatura lui Breban nu înalță ode poporului român. Până la urmă nu acesta e rolul literaturii. Ode ridică imnologoii de profesie. Este evident un pas înapoi. Nu am murit de dragul fostei conduceri a ICR, dar venirea noilor șefi e un mare pas înapoi, prin Marga și Boroianu. A avut dreptate Johannis să spună că aceștia l-au ocolit. Se vede că atâta poate PSD-ul, care ar trebui să fie un partid de social democrați, și care nu e decat un partid reacționar și putreg”, a spus scriitorul Viorel Marineasa.

FOTO: Radu Ciobotea

Timișoreni revocați ilegal din funcții la ICR

Imediat după venirea la conducerea ICR a lui Andrei Marga, s-a operat o nouă schimbare a șefilor filialelor ICR. Ziarista și scriitoarea Brîndușa Armanca, care a condus ICR Budapesta timp de șase ani, a fost înlocuită din funcție discreționar, pentru a lăsa locul liber Gabrielei Matei, care mai lucrase în ICR a până în 2007 când i s-a întocmit un raport disciplinar de către ambasadorul României, pentru activitatea defectuoasă ca adjunct la ICR Budapesta.

Armanca a aflat că e demisă din funcție de pe site-ul ICR, în cazul ei fiind încălcată procedura legală ce prevede revocarea motivată din funcție.

De un tratament similar s-a „bucurat” zilele trecute alt jurnalist și scriitor timișorean, Radu Ciobotea, revocat din funcția de adjunct al șefului ICR Paris fără explicații și fără drept de apel.

„Nu îmi pot reprima indignarea cand îmi amintesc de acuzația de politizare a mandatului Patapievici – Mihăieș - Tania Radu”

Brîndușa Armanca dă o replică dură cuplului Breban – Boroianu. „Nu îmi pot reprima indignarea când îmi amintesc de acuzația de „politizare” a mandatului Patapievici – Mihăieș - Tania Radu. Curată nerușinare! Niciunul din echipa de conducere sau din echipa mare de directori și referenți nu erau afiliați vrunui partid, fără excepție. Criteriile au fost cunoașterea limbii țării-gazdă, back-ground cultural, experiență managerială etc. De aici și prestigiul, succesul, performanța. Vine președinte la ICR, după lovitura de stat din 2012, direct din poziția de vicepreședinte PNL, Andrei Marga, turnător la Securitate cu nume de cod. Adevărată depolitizare”, spune Armanca. Ea punctează faptul că perioada Marga a fost un dezastru pentru ICR, iar politizarea o regulă. „Eu însămi am suferit consecințele, fiind îndepărtată la jumătatea mandatului de la ICR Budapesta, după ce am fost premiată de Ministerul Culturii ungar pentru diplomație culturală. Mă aflu și azi în instanță pentru acest abuz și injustiție. Din păcate, de când nu mai este o instituție civilă, ICR Budapesta a căzut în anonimat. După Marga a fost pus un mic politruc MAE, să readucă ICR în anexa MAE, la dispoziția clienților politici și nu numai. S-a văzut! Oameni care nu știu boabă de limbă străină, sinecuriști trimiși de USL au invadat ICR. Iar acum septuagenarul Boroianu, vicepreședinte al partidului fantomatic al lui Tăriceanu, care găsește de cuviință să își facă intrarea de braț cu turnătorul Breban, cândva scriitor, azi un personaj plin de frustrări. Ambii s-au tăvălit în insulte la adresa intelectualilor care au adus glorie instituției, in absentia, cum șade bine unor oameni de cultură. Dar jalnicul spectacol este pe placul șefilor politici care comandă și asta e tot ce contează”, a mai arătat Brîndușa Armanca.