Dinu „Vamă”: „Dinamo, ultimul club la care voi lucra”
- Andrei Călin
- 30 aprilie 2015, 00:00
Dinu Gheorghe a devenit, ieri, omul cu cea mai mare putere de decizie la echipa din Ștefan cel Mare, de care este legat sentimental încă din tinerețe.
Ionuț Negoiță, patronul echipei Dinamo, s-a mișcat repede după ce Constantin Anghelache și Daniel Stanciu și-au reziliat contractele pe care le aveau cu „roș-albii”.
A trecut pe la Rapid, FC Brașov și Astra
Omul de afaceri a început ne gocierile cu Dinu Gheorghe și începând de ieri, „Vamă” a devenit președintele „câinilor”. Astfel, el va începe treaba la echipa al cărei suporter este încă din tinerețe. Până acum, omul de fotbal a mai lucrat la Rapid, FC Brașov și Astra Giurgiu.
Înainte de Revoluție, „Vamă” era un apropiat al Clubului Dinamo și mai însoțea delegația „câinilor” la meciurile din străinătate. Dinu Gheorghe a venit în Ștefan cel Mare într-un moment foarte delicat pentru club, aflat încă în insolvență și fără dreptul de a participa în cupele europene. „Roș-albii” au fost învinși, marți seară, în deplasare, de Pandurii Târgu Jiu, scor 2-3, după ce au condus la pauză cu 2-1, iar atmosfera în vestiar s-a inflamat mai tare.
„Vreau să plec cu trofee”
Noul președinte a spus că își va încheia cariera la Dinamo și speră s-o facă în stil mare. „Este o zi importantă în viața mea, au mai fost negocieri de-a lungul timpului. Pentru mine vreau să fie ultimul club la care voi lucra în fotbalul românesc şi vreau să plec, atunci când voi pleca, cu trofee și performanţă. Sunt emoţionat”, a declarat Dinu Gheorghe.