Unul din trei români uită și riscă amenzi usturătoare. Mai puțin de o lună pentru depunerea declarației de venit

Unul din trei români uită și riscă amenzi usturătoare. Mai puțin de o lună pentru depunerea declarației de venit

Data de 25 mai este termenul limită până când persoanele care obțin venituri din activități independente trebuie să depună la Fisc formularul 200 privind veniturile realizate anul trecut. Cei care întârzie vor plăti o amendă de până la 500 lei.

Deși „tradiția” depunerii declarațiilor pe venitul din anul anterior pe data de 25 mai a anului în curs durează deja de câțiva ani, cu toate astea, 30% – 40% dintre cei direct vizați uită să o facă. Mai mult, doar un sfert virează cele două procente din impozitul pe venit către un ONG, potrivit datelor colectate de EVZ. Românii mai au la dispoziție o lună de zile pentru a depune la administrația financiară de care aparțin aceste documente privind venitul realizat în 2014. Cei care nu depun riscă amenzi usturătoare.

Formularul 200 trebuie depus de persoanele fizice care au realizat venituri din activități independente, din chirii, din activități agricole, din silvicultură și piscicultură, din vânzarea de acțiuni sau din vânzarea cumpărarea de valută, informează Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). De asemenea, declarația de venit va fi depusă și de către persoanele fizice autorizate și de către profesiile liberale: avocați, notari, medici, auditori financiari, consultanți fiscali, contabili, arhitecți etc. Prin această declarație Fiscul va stabili care este impozitul pe care contribuabilul îl datorează statului. Tot până pe 25 mai au obligația declarării veniturilor realizate și persoanele care au obținut, din străinătate, venituri din: profesii liberale, drepturi de autor, chirii, dividend dobânzi, premii și jocuri de noroc, vânzarea de acțiuni, investiții, pensii și alte venituri. Aceste persoane vor completa Formularul 201. Amenda pentru nedepunerea la termen a declarației de venit se situează între 50 și 500 lei.

Cine nu depune

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu trebuie să completați Formularul 200 privind venitul realizat în 2014 dacă ați obținut bani exclusiv din salarii, pensii, din premii sportive sau jocuri de noroc, din dobânzi, dividende, moșteniri, donații sau alocații. Nici persoanele ale căror câștiguri au provenit din activități independente impozitate pe baza normelor de venit nu trebuie să depună declarația. Excepție sunt cei care au depus declarațiile de venit estimativ în luna decembrie și pentru care încă nu au fost stabilit plățile anticipate. Pentru a depune formularul la Fisc, contribuabilii pot alege una din trei modalități: depunerea personală la registratura administrației financiare de care aparțin, transmiterea formularului scos la imprimantă de pe site ul anaf.ro prin poștă într -o scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau depunerea online cu semnătura electronică.

Cum completăm

Declarația 200 trebuie completată în două exemplare, unul pentru a fi depus la Fisc, celălalt rămânând la contribuabil. Pentru a completa corect, începeți cu datele de indentificare. La capitolul „Date privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit”, bifați căsuța corespunzătoare sursei de venit, după care bifați modul în care se calculează venitul net: în sistem real, contabilitate în partidă simplă, cote forfetare sau normă de venit.

La rubrica „Venit brut” treceți suma veniturilor totale obținute dintr o singură sursă anul trecut și echivalentul în lei al veniturilor în natură.

Românii care au realizat numai venituri din salarii în 2014, nu trebuie să depună declarațiile

La rândul 2.1 „Cheltuieli deductibile” scrieți cât ați cheltuit pentru obținerea venitului, inclusiv contribuțiile sociale. Dacă ați realizat venituri din proprietate intelectuală și preferați cotele forfetare de cheltuieli, la rândul 2.2 calculați 20% din venitul brut.

Pentru calcularea venitului net, scădeți cheltuielile deductibile din venitul brut.

Donații din impozitul către stat

Fiecare persoană care obține venituri din salarii sau din activități independente poate dona 2% din impozitul datorat în valoare de 16% către o organizație neguvernamentală nonprofit, o unitate de cult sau pentru burse private. Anul trecut, aproape 1,86 milioane de români, din cei 6,4 milioane care aveau dreptul, au ales să doneze 2% din impozit către un număr total de 28.684 entități nonprofit, conform cifrelor transmise EVZ de reprezentanții ANAF. Declarația 200 are inclusă o categorie specială privind destinația sumei de până la 2% din impozit. Dacă ați obținut, în 2014, doar venituri din salarii și vreți să susțineți un ONG, va trebui să depuneți la Fisc, până pe 25 mai, Formularul 230. Completați cu atenție entității nonprofit, codul de identificare fiscală și contul bancar (IBAN).