Opinii EVZ
PULSUL PLANETEI. Șansa une reconcilieri istorice turcoarmene, după un secol de conflict simbolic
La 100 de ani de la Bătălia de la Gallipoli și la celebrarea unui secol de la evenimentele privind uciderea și deportarea minorității armene din Imperiul Otoman, apar semnale puternice ale voinței politice de închidere a unui episod sângeros din istoria podișului anatolian generat în perioada de sfârșit a Imperiului otoman și a luptei pentru eliberare națională a popoarelor aflate sub dominația otomană.
Lupta simbolică de aproape un secol a urmașilor celor prinși în sânul conflictului ar putea înceta cu o reconciliere în regiune care ar putea fi benefică Armeniei, în primul rând, dar și unei păci durabile în Caucazul de sud.
Pozițiile au fost ireconciliabile mai ales după ce partea armeană, susținută și uneori chiar presată de puternica sa diasporă, a insistat pentru acceptarea formulei normative-politice de genocid și a numărului de 1,5 milioane de armeni morți în evenimentele ce au culminat cu 24 aprilie 1915. De partea celalaltă, Turcia a insistat pe faptul că în conflictul din acel prim război mondial au murit cetățeni de toate națiile, că opoziția armeană a utilizat și structuri radicale care s-au pretat la acte teroriste și că asumarea unui genocid este nepotrivită.
Peste toate, relațiile armeano-turce sunt afectate fundamental și de războiul din Nagorno-Karabah, enclavă armeană în Azerbaidjan, și de ocuparea de către Armenia a altor regiuni în jurul enclavei, în Azerbaidjan. Cum Azerbaidjanul este un alt doilea stat turc, relațiile bilaterale au în agenda și problematica retragerii trupelor armene din regiunile azere ocupate și discutarea separată a situației din Nagorno-Karabakh.
Ne puteți urmări și pe Google News
Și aici discuțiile se duc în jurul integrității teritoriale, a suveranității și independenței statelor suverane, căreia i se contrapune principiul autodeterminării. Armenia evită să spună că principiul se referă la autodeterminarea națiunilor, face parte din principiile wilsoniene și se referă la ieșirea din imperii respectiv decolonizarea, nu la crearea de enclave etnice pe teritoriul altor state. Dealtfel, Armenia a lansat un puternic protest la interpretarea dată chiar de Adunarea Generală a ONU pe această direcție, în cazul Ucrainei, în care principiul suveranității, independenței și integrității teritoriale ar fi „preeminent”. În fapt este doar o interpretare nepotrivită a principiului autodeterminării popoarelor și națiunilor, aplicat de Erevan în cazul enclavei Nagorno- Karabakh pe care a ocupat-o militar, azerii reclamând și ei un genocid la Kodjali, aeroportul din enclavă.
Semnalele cele mai importante au fost oferite de către partea turcă. Chiar în urmă cu un an, premierul de atunci Erdogan, actual președinte, a recunoscut suferințele îndurate de armeni și a asumat suferințele provocate atunci de Imperiul otoman. Anul acesta, mesajul actualului premier Davudoglu e și mai clar și recunoaște suferința îndurată de armenii civili din Imperiul otoman, transmițând condoleanțe urmașilor. Anul acesta, la 24 aprilie, evenimentele vor fi comemorate în premieră în Turcia de către Patriarhul Bisericii Armene din Constantinopole. Este recunoscută în discurs nevoia de a păstra vie memoria armenilor din Imperiul otoman și de a învăța despre evenimentele din Primul Război Mondial, de a păstra cultura armeană din Turcia.
Formula de reconciliere este și mai profundă, atunci când a fost reiterată propunerea de realizarea unei istorii comune și interpretări conciliatorii a istoriei realizată de o comisie comună de istorici. La 100 de ani, un asemenea gest ar putea rezolva în mod substanțial reconcilierea, mai ales că și Preşedintele armean, Serj Sargsyan, a anunţat că este gata să înceapă normalizarea relaţiilor cu Turcia, subliniind că nu va insista ca Turcia să recunoască că a comis genocid. Gestul făcut la două luni după ce a retras din Parlament acordurile de pace, bazate pe înțelegerile de la Madrid, pe baza unei acuzații de „lipsa de voinţă politică la Ankara pentru încheierea ostilităţilor, care durează deja de 100 de ani”, este un pas înainte substanțial, ce ar putea fi urmat de repunerea în discuție a acordurilor de pace în Parlamentul de la Erevan.
România a fost unul dintre statele care și-a deschis frontierele în 1920 pentru refugiații armeni din Imperiul otoman. O minoritate armeană creștină, vie și prezentă în viața publică, s-a dezvoltat și a îmbogățit istoria, cultura și spiritualitatea poporului român. Acum, Parteneriatul Strategic cu Turcia și cel energetic cu Azerbaidjanul face ca România să fie prima interesată în reconciliere și închiderea rănilor istorice, pentru ca să poată fi vindecate și rănile recente ale conflictelor de la destrămarea Imperiului Sovietic de către un popor mic și încercat în istorie, a cărei imagine nu trebuie să fie cea de ocupant al teritoriilor vecinului său, mai ales în interesul unor terți pentru menținerea instabilității în Caucaz.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
