O altă GAURĂ GIGANT a fpost descoperită. Nimeni nu poate explica apariţia sa. Dezvăluiri care vor şoca lumea

O altă GAURĂ GIGANT a fpost descoperită. Nimeni nu poate explica apariţia sa. Dezvăluiri care vor şoca lumea

O gaură imensă a fost descoperită recent în Siberia, Rusia. Este cel de-al doilea astfel de crater de dimensiuni uriaşe format fără nicio explicaţie şi despre a cărui lungime nu se ştie exact.

Diametrul găurii este de peste 80 de metri. Oamenii de știință sunt contrariați și nu găsesc încă explicația formării acesteia, mai ales că aceasta se află la o distanță de numai 50 de kilometri, de prima gaură neagră, descoperită în Siberia.

În iulie 2014, o echipă de cercetători a mers în Siberia, pentru a studia prima gaură neagră, dar întâmplător, cercetătorii au descoperit-o și pe a doua.

Ambele gropi se află într-o pădure, iar imaginile filmate arată că solul a fost pur și simplu aruncat în afară, dar în zonă nu au fost efectuate niciun fel de activități de excavare.

Mai mult, nici de un crater care să se fi format la impactul cu un meteorit nu poate fi vorba, deoarece oamenii locului nu au semnalat vreun eveniment de acest gen, care la asemnea dimensiuni ar fi avut consecințe majore pentru locuitorii din zonă. De altfel nici autoritățile nu au date că s-ar fi prăbușit recent un corp străin în regiune.

Fenomenul este cu atât mai straniu, cu cât din grota care s-a format din senin, se aude un zgomut puternic din subteran. Locul este situat nu departe de cea mai mare rezervă de gaze naturale din peninsulă. Cum nu se fac niciun fel de lucrări în acea zonă, apariția găurii imense este cu atât mai greu de explicat.

Ne puteți urmări și pe Google News