Rușinea față de familie și de prieteni le face pe femeile hărțuite sexual la locul de muncă să nu facă plângere la instanță.

Hărțuirea la locul de muncă este o realitate incontestabilă a vremurilor noastre, însă foarte puține cazuri ajung în instanță, spune avocat dr. Loredana Muscalu, membru al Baroului București. În 2012, avocatul a fost coraportor al României la Congresul Mondial al Muncii și Securității Sociale, iar anul trecut a susținut o teză de doctorat la Universitatea București despre principiul nediscriminării în dreptul social.

În urma documentării lucrării academice, concretizată apoi în cartea „Discriminarea în relațiile de muncă”, avocata a ajuns la concluzia că doar câteva cazuri de hărțuire sexuală, pe an, ajung în instanță, deși din punct de vedere legislativ România stă foarte bine. „Avem Legea 202/2002, care reglementează hărțuirea sexuală la locul de muncă în mod expres, există Codul Penal în care hărțuirea sexuală este considerată infracțiune, există cadrul legal la nivelul Uniunii E u ro p e - ne. Chiar și contractele colective de muncă au prevederi. La nivel de angajator, există clauze care reglementează hărțuirea sexuală. E foarte ușor ca o persoană care este hărțuită sexual la locul de muncă să se apere”, explică Loredana Muscalu.

Cu toate acestea, româncele preferă să plece capul și să schimbe locul de muncă, decât să facă publice avansuri nedorite și nepermise. „S-ar putea ca multora să le fie rușine să spună. Femeilor, mai ales, pentru că ele sunt hărțuite sexual la locul de muncă și de către superiori, și de către colegi”, explică avocatul.

15.000 de euro, amendă în Franța

Așa se face că și la noi, la fel ca și în țara vecină, Ungaria, sunt foarte puține reclamații pe acest subiect. La polul opus sunt țări precum Statele Unite și Franța, dar și Austria, Germania și Spania. Dacă în legislația românească pentru hărțuirea sexuală pedepsele sunt mici - închisoarea de la o lună la un an sau amendă (stabilită de instanță), în Franța, de pildă, una din primele țări care a reglementat hărțuirea sexuală la locul de muncă, hărțuitorul este și închis timp de un an și primește și o amendă usturătoare – 15.000 de euro.

În Finlanda, compensația materială minimă acordată de instanța de judecată este de 3.240 de euro, iar în legislația din Austria, hărțuirea se pedepsește cu închisoarea de până la șase luni sau cu amendă până la 360 de rate zilnice.

De ce victimele nu fac plângere

Una dintre explicațiile pentru care româncele nu merg să depună plângere la ins tanță este aceea că hăr țuirea sexuală este greu de dovedit. Se duc pe hărțuire sexuală când sunt deja întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, mai spune avocatul.

În opinia dr. Loredana Muscalu, în vechiul Cod Penal era mai bine reglementată hărțuirea sexuală: „În Codul din 1968, se reținea că pentru existența hărțurii e necesar ca fapta să se realizeze prin amenințare sau constrângere. Pentru săvârșirea faptei autorul trebuia să abuzeze de funcția sa.

În România, nu există statistici clare pe hărțuirea la locul de muncă, nici la Parchet, nici la instanță

Pe când în noul Cod Penal, care a intrat în vigoare în 2014, se spune că hărțuirea sexuală constă în pretinderea, în mod repetat, de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relații de muncă sau unei relații similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situație umilitoare. Vechea reglementare mergea pe amenințare și de multe ori femeile sunt amenințate. Iar dacă e doar umilită nu prea ajungem la elementele constitutive ale unei infracțiuni. Faptul că te umilește nu este o faptă penală. Doctrina și judecătorii au rămas cu concepția care exista înainte că trebuie să fii totuși și amenințată și constrânsă ca să fie constituite elementele unei infracțiuni”.

„În România, nu există statistici clare pe hărțuirea la locul de muncă”, mai spune avocatul.

Hărțuirea morală n-are lege

Definiția hărțuirii morale este simplă: relație conflictuală la locul de muncă. Angajații nu se plâng instanței, ci își schimbă jobul atunci când pot. De ce? Pentru că hărțuirea morală este până la urmă un fapt foarte greu de dovedit. Salariaților și colegilor le este frică să nu-și piardă locul de muncă. Colegii pot promite că vin ca martori, dar apoi să nu mai vină. Nu poți să o demonstrezi numai cu înscrisuri”, explică avocatul.

Ce presupune hărțuirea morală? „Crearea la locul de muncă a unui cadru intimidant, ostil, degradant, a unui comportament neplăcut pentru persoana căreia i se adresează. De multe ori, înseamnă izolarea unui angajat, încărcarea excesivă cu muncă față de ceilalți. La evaluarea profesională, deși ai fost mai bun sau ai fost la nivelul celorlalți, totuși, ți se dă un calificativ mai mic”. Psihologii au făcut statistici și au spus că există foarte multe persoane care se consideră hărțuite moral la locul de muncă și care au ajuns să sufere de depresie. Hărțuirea morală este și o strategie de management a angajatorului care dorește să scape de un anumit angajat, făcându-i mediul atât de ostil încât acesta demisionează. Spre deossebire de Franța sau Cehia, hărțuirea morală nu este reglementată expres în legea românească. „Mă pot adresa însă instanței. Am în art. 39 din Codul Muncii dreptul la egalitate de șanse și de tratament, la demnitate în muncă și, până la urmă, primul lucru pe care ți-l încalcă este demnitatea în muncă, dreptul la sănătate și securitate și dacă mă îmbolnăvesc de depresie îmi afectează sănătatea. Și în noul Cod Civil avem drepturile nepatrimoniale. Și hărțuirea îmi încalcă dreptul la libertate. Cartea socială europeană ar putea fi folosită. Ar fi nevoie, însă, și la noi de o reglementare expresă”, spune avocatul.

Ne batem pentru banii de salariu

Când vine vorba de bani, românii înțeleg să se adreseze judecătorului. Cazurile de discriminare salarială sunt cele mai frecvente pe rolul instanțelor.

Deși în litigiile de muncă sarcina probei intră în cadrul angajatorului, după intrarea în vigoare a noului Cod au existat situații în care s-au anulat acțiunile pentru că partea a indicat mijloacele de probă, dar nu a spus concret, nu a depus interogatoriul, nu a indicat martorii, mai spune avocatul Loredana Muscalu. Prin urmare, ne sfătuiește aceasta, cei care pornesc la război trebuie să aibă toate armele pregătite și să știe că există riscul practicii judecătorești neunitare. „Noul Cod de Procedură Civilă prevede anumite condiții pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată. Judecătorul poate respinge acțiunea dacă nu e îndeplinită una dintre condiții, ori aici s-a creat o practică neunitară. În sensul că cererea îndeplinește condițiile privind părțile, obiectul, motivarea în fapt, dar atunci când ajungi la probe le indică, dar judecătorii le vor chiar de la început. Și părților le este mai greu să le dea, până nu văd și poziția angajatorului”.

De la început trebuie să știi pe ce martori te bazezi, pe ce înscrisuri, pe ce interogatorii, pe ce înregistrări

De la început trebuie să știi pe ce martori te bazezi, pe ce înscrisuri, pe ce interogatorii, pe ce înregistrări. Apoi, trebuie să-i spună avocatul că și aceste plângeri se pot face în anumite termene. Adică, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării trebuie să mă adresez în termen de un an de la data la care au avut loc faptele, pentru că altfel Consiliul respinge plângerea (ca fiind tardivă), iar la instanță în termen de trei ani. Primul lucru care se face este verificarea termenului.