Procurorii DNA au dispus, ieri, reținerea și punerea sub urmărire penală a viceprimarului din Craiova, Cristina Mariana Calangiu .
Judecătorii au decis, în jurul orei 17.00, și aprobarea unui mandat de arestare de 30 de zile. Vicele este cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată, se arată într- un comunicat.
Mai exact, în perioada 2007-2014, când Calangiu ocupa atât funcția de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă nr.1 Craiova (între anii 2006-2009), cât și de viceprimar al municipiului Craiova (2012-2015), aceasta a pretins și a primit mită. Vicele Craiovei a luat sume între 15.000 de lei și 8.000 de euro, de la mai multe persoane pentru a fi angajate ca asistenți medicali, respectiv, infirmieri.